Primele declarații ale Alinei, mama fetițelor OTRĂVITE de propriul tată în Spania. În fiecare noapte merge la cimitir pentru a aprinde două lumânări

Publicat: 28 03. 2024, 16:06
Actualizat: 28 03. 2024, 16:08
Primele declarații ale Alinei, mama fetițelor otrăvite de propriul tată în Spania.

Nu a crezut niciodată că tatăl fetițelor ei este capabil să facă acest gest. Alina, o tânără din România, stabilită în Spania, trăiește o adevărată dramă. Fetițele ei – de doi și patru ani – au fost otrăvite de Christian, bărbatul cu care românca a avut o relație.

Se împlinesc deja 11 zile de la momentul în care viața Alinei s-a schimbat în mod radical. Fiicele ei au fost otrăvite de propriul lor tată cu o substanță folosită ca îngrășământ pentru flori, la o fermă din Alboloduy, Spaia. Apoi, bărbatul s-a sinucis.

După aproape două săptămâni pline de durere, tânăra a făcut primele declarații despre cele întâmplate.

„Nu știu ce a avut în cap, dar sunt sigură că a vrut să mă rănească”, a spus fata de naționalitate română, „știa că dacă se sinucide, voi trăi în pace cu fetele mele”, a adăugat ea, conform La Voz de Almeria.

„A început să fie gelos. M-a izolat”

Alina s-a îndrăgostit de Christian la 18 ani. La scurt timp, a rămas însărcinată cu prima ei fiică, Larisa, și atunci a început teroarea.

„A început să fie gelos. M-a izolat. Mi-a spart telefonul ca să nu pot vorbi cu mama”, spune Alina. Atunci au început bătăile, dar și amenințările cu moartea. Ba chiar odată a vrut să se izbească cu maşina într-o fântână, în timp ce în autoturism se afla și fiica lor de 4 ani.

În 2022, Alina a depus plângere împotriva partenerului ei și s-a mutat într-un cămin de plasament din care în cele din urmă a plecat de bunăvoie.

„Am plecat pentru că m-am simțit presată să fac asta. Nu mă simțeam protejată. În fiecare zi mă întrebau dacă am mi-am închiriat o locuință și când am de gând să plec”, a spus tânăra.

„M-a rănit, dar m-am gândit la fericirea fiicelor mele”

Fiind într-o țară străină, fără să cunoască bine limba (pe care nu a putut-o învăța din cauza izolării), fără sprijin, fără ajutor și cu două fetițe, a decis să se întoarcă la bărbatul car o abuza fizic și psihic.

„Am făcut această greșeală pentru că am fost împinsă de circumstanțe”, a explicat ea. De atunci, tânăra a făcut un efort să-și îmbunătățească relația cu tatăl fetelor.

„Chiar dacă avea un ordin de restricție, mă simțeam mai în siguranță dacă vorbeam cu el. M-a rănit, dar nu m-am gândit la mine sau la el, m-am gândit la fericirea fiicelor mele. Le-a iubit foarte mult și ele l-au iubit”, a spus tânăra.

Mai mult, în timpul interviului a recunoscut că i-a oferit tatălui o mulțime de facilități pentru a putea petrece mai mult timp cu fiicele lui și că, într-un fel, era persoana în care avea cea mai mare încredere, deoarece nu se gândea niciodată că le poate face rău.

În fiecare noapte, merge la cimitir pentru a aprinde două lumânări în memoria fetițelor ei

Totuși, singurul motiv pentru care Alina a păstrat această relație cu tatăl fetițelor a fost ca acesta să o îi permită să le ducă în România.

„Am vrut să merg în țara mea, dar în instanță mi-au spus că nici măcar nu pot să părăsesc Andaluzia până la încheierea procesului (care era programat pentru 10 aprilie)”, a explicat el. În acest sens, ea a încercat să aplaneze conflictul cu partenerul ei care i-a fost cândva partener pentru ca acesta să-i permită să ducă fetele în țara în care locuiește mama ei, bunica Larisei și Elisei, care nu și-a cunoscut niciodată nepoatele.

Acum, tânăra de 23 de ani a spus că nu se simte în stare să părăsească locul unde au fost îngropate fiicele ei.

„Acolo sunt fetele mele”, spune ea.

În prezent, locuiește în casa unei prietene și în fiecare noapte, merge la cimitir pentru a aprinde două lumânări în memoria copiilor ei.

Sursa foto: La Voz de Almeria