Primul oraș din România care va testa legumele și fructele din piețe: „Vom şti ce cumpărăm şi că producătorii sunt oameni serioşi”
Primăria municipiului Buzău a inițiat un proiect de hotărâre care prevede testarea periodică a legumelor și fructelor vândute în piețele locale, pentru a verifica prezența pesticidelor și a altor substanțe nocive.
Scopul acestui demers este de a asigura consumatorii că produsele achiziționate sunt sigure pentru consum. Proiectul a fost propus de consilierii locali ai Partidului Național Liberal (PNL), având la bază o inițiativă a fostului senator PNL Vlad Mircea Pufu.
În anul 2023, acesta a lansat o petiție publică prin care a strâns aproximativ 4.000 de semnături de la cetățenii din Buzău, susținând necesitatea testării produselor din piețe. Anterior, un proiect similar a fost respins de Consiliul Local, însă acum a fost relansat în dezbatere publică.
„Trebuie să ştim ce mâncăm, ce cumpărăm din pieţe. Trebuie să facem eforturi în plan local, să nu mai aşteptăm să se rezolve pe plan naţional. În urma dezbaterilor pe care le vom avea cu buzoienii, dar şi în CLM, sperăm să fie mai multă deschidere din partea colegilor de coaliţie, dar şi din partea consilierilor din celelalte partide, să reuşim să îl determinăm pe domnul primar să ia măcar în considerare o minimă analiză. Este un proiect care poate fi ajustat cu siguranta.
În niciun caz nu e îndreptat împotriva producătorilor, ci e în beneficiul buzoienilor, securizează încrederea în pieţele buzoiene, dar şi asupra producătorilor. Vom şti ce cumpărăm şi că producătorii sunt oameni serioşi. Nu e un proiect care să fie interpretat în cheie politică, dimpotrivă, poate fi luat drept exemplu în toată ţara”, a declarat iniţiatorul testării produselor în pieţe, fostul senator PNL Vlad Mircea Pufu, potrivit știrileprotv.ro.
În prezent, proiectul este în faza de dezbatere publică, iar cetățenii sunt invitați să își exprime opiniile și sugestiile. După această etapă, proiectul va fi supus votului în Consiliul Local al Municipiului Buzău.
FOTO: Envato
Citește și: