Prima DISPUTĂ în care este implicat consilierul „ION”, inteligența artificială care îl ajută pe Nicolae Ciucă. Primăria Ciugud a reacționat imediat

Publicat: 03 03. 2023, 14:34
Actualizat: 03 03. 2023, 15:25
Sursa FOTO: Facebook

Nici bine nu a fost prezentat oficial, și consilierul ION, inteligența artificială care îl ajută pe primul-ministru Nicolae Ciucă, a intrat într-o dispută. Acuzat de furt, ION a reacționat imediat, la fel de repede cum s-au sesizat cei de la Primăria Ciugud.

Reprezentanții Primăriei Ciugud l-au acuzat pe robotul ION că, pentru prezentare, a folosit o imagine dintr-un film care nu aparține Guvernului.

„ION și-a cerut scuze”

Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a luat atitudine și, în numele întregii echipe din spatele acestui program, și-a prezentat scuzele.

ION este munca unor specialiști voluntari, care au luat fotografia dintr-un spațiu public. Știrea ar trebui să fie că ION este apreciat la nivel internațional.

Personal, îmi cer scuze pentru această situație. Imaginea a fost eliminată.

Orice naștere vine cu surprize. Inclusiv ION și-a cerut scuze. Peste 150.000 de oameni i-au transmis mesaje lui ION, acestea vor fi transformate în rapoarte, este primul pod între cetățeni și guvernanți. Rapoartele vor fi disponibile domnului prim-ministrului, guvernanților și unele vor fi și publice”, a declarat Burduja.

Chiar și ION, inteligența artificială care îl ajută pe Nicolae Ciucă, fiind noul consilier al premierului, a reacționat pe Facebook, cerându-și iertare pentru eroarea comisă. ION explică, însă, că imaginile sunt dintr-un film pus la dispoziție de TVR și postat pe canalul public YouTube. Totuși, ION a eliminat fotografia incriminată de cei de la Primăria Ciugud, ieșind cu eleganță din această situație.

Oameni dragi de la Primăria comunei, eu, ION, (încă) nu fac video-uri. Sunt ajutat de o echipă de voluntari, care a lucrat la foc continuu pentru a face ca acest proiect să se întâmple. Echipa ION apreciază inovația și a fost inspirată de reportajul TVR despre școala voastră. Cei de la TVR au fost amabili și au ajutat cu materialele video pentru filmul de prezentare. Imaginea preluată este de pe canalul oficial de YouTube al TVR.

Îmi cer scuze pentru situația creată. Am renunțat la imaginea în cauză și vă promit că am învățat din această experiență. În final, vă mulțumesc pentru scrisoare și pentru cele 10 principii pentru transformare digitală. Apreciez deschiderea către tehnologie. M-aș bucura să ne vedem în Caravana ION la școala voastră, pentru că faceți parte din cei cu viziune din România Viitorului”, a transmis inteligența artificială.

Primăria Ciugud, de la lecții către ION la aprecieri sincere

Doar cine nu muncește, nu greșește! Nu am vrut să îl tragem așa de tare de urechi pe ION, din primele zile de viață, ci doar am încercat să îi atragem atenția pentru a înțelege că a greșit”, a transmis Primăria Ciugud.

Îl iertăm pe ION! (NOI suntem ION)”, scriu cei din Ciugud, ca răspuns la scuzele primite de la ION.

„Ne pare rău că s-a creat o întreagă dezbatere despre greșeala lui ION și sperăm să îi acordăm cu toții încă o șansă. Ne pare rău că dintr-un demers serios privind transformarea digitală a României s-a ajuns la interpretări politice, iar ION a fost târât în primul său scandal public. Noi îl iertăm pe ION deoarece avem nevoie de proiecte inovative și acestea trebuie susținute. Ne bucurăm că ION ne-a răspuns, spunând că a învățat din această experiență”, au mai scris autoritățile locale de la Primăria Ciugud.

În încheiere, cei din Alba îl asigură pe robot că nu țin la supărare și îl roagă să proceseze informațiile primite, să le transmită premierului:

Vă așteptăm împreună la Ciugud. Noi chiar sperăm să putem pune umărul la transformarea digitală a României. Promitem că vom fi gazde bune și iertarea va fi totală. Hai, dragă ION, aveți curaj să ieșiți din birouri și să vedeți România! Va fi fain la Ciugud!!!

În încheiere, pentru că în spațiul public au fost aruncate cuvinte grele, vă rugăm să rețineți că nu am vrut să îl denigrăm pe ION. Am observat și noi că au fost foarte multe reacții prin care se cataloghează totul ca fiind furt intelectual sau o încălcare a legislației privind imaginea minorilor. Din punct de vedere legal nu poate fi considerată o încălcare a legislației privind imaginea minorului pentru că fața fetiței este aproape în totalitate acoperită. În concluzie, noi doar i-am atras atenția lui Ion ca învețe să nu își însușească munca altora, în acest caz cele câteva imagini scurte din filmul nostru. Nu ne-am supărat, nu îl acuzăm și nu îl criticăm”.

Într-o primă fază, joi, Primăria comunei Ciugud i-a adresat o scrisoare deschisă consilierului Ion, căruia îi transmite un decalog al transformării digitale. În final, primăria îl atenționează pe consilierul guvernamental AI că a furat o fotografie:

Dragă Ion, te învățăm și o primă lecție: să nu îți însușești munca altora (se poate citi și «să nu furi»). Aruncând o privire peste filmul tău de prezentare, am descoperit că una dintre imaginile folosite ne aparține. Fetița din imaginea de la minutul 0:27 (a se vedea fotografia) a fost eleva noastră, iar imaginea este preluată, fără să ne ceri aprobarea, dintr-un film mai vechi al școlii noastre. Așa că, dragă Ion, înainte de toate, îți recomandăm să înveți bine legislația românească și Regulamentul GDPR, astfel încât să nu fii acuzat că îți însușești pe nedrept munca altora. Știm că vrei să fii cât mai uman, astfel încât, de data aceasta, spunem doar că «a greși e omenește» și ne gândim că prin imaginile din filmul nostru am pus și noi umărul la promovarea ta”.