Produse biocide cu etichete FALSE privind concentrațiile, distribuite în 46 de spitale. Firma a fost trimisă în judecată

Publicat: 12 05. 2023, 17:13
Actualizat: 12 05. 2023, 18:09
Foto cu caracter ilustrativ

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a unei persoane juridice, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (122 acte materiale).

Este vorba despre firma AL Carina SRL, importatoare de biocide cu sediul în Ploiești, care a încheiat – în perioada 2018 – 2019 – zeci de contracte cu spitalele din România, dar și cu alte instituții ale statului. Procurorii precizează că persoana juridică „a indus în eroare 46 unităţi spitaliceşti prin prezentarea unor date nereale privind concentraţia substanţelor active şi eficienţa bactericidă” a produselor pe care le livra. Prejudiciul este estimat la peste un milion de lei. Societatea deținută de omul de afaceri Dan Cruceanu a mai apărut în presă în contextul scandalului Hexi Pharma în 2016.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

„În perioada 07.12.2018 – 01.08.2019, inculpata persoană juridică, în mod direct ori prin intermediul unor societăţi intermediare, a indus în eroare 46 unităţi spitaliceşti prin prezentarea unor date nereale privind concentraţia substanţelor active şi eficienţa bactericidă a produselor denumite LOZOPREN PLUS AFb, TRIOTON RAPID AFb şi OXIDICE S-Des, folosite în mediul spitalicesc.

Inducerea în eroare s-a realizat prin utilizarea unor mijloace frauduloase constând în folosirea de etichete şi alte înscrisuri ce atestă elemente de conformitate nereale, determinând în acest mod unităţile spitaliceşti să achiziţioneze aceste produse biacide, fiind cauzată o pagubă totală în cuantum de 1.006.405,81 lei.

Produsele biocide menţionate sunt fabricate în Germania iar comercializarea pe teritoriul României a fost tăcută în baza avizelor obţinute de la Comisia Naţională pentru Produse Biocide de către importatorul persoană juridică. inculpată, care a solicitat şi dobândit astfel atributul legal şi exclusiv de a le introduce pe teritoriul României”, se arată în comunicatul Parchetului.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.