Președintele unei comisii de la BAC, condamnat după ce a umilit o elevă care își pierduse buletinul. „Cu permisul te legitimezi la mă-ta, proasto!”

Publicat: 07 05. 2023, 21:10
Actualizat: 07 05. 2023, 21:21
Sursa FOTO - caracter ilustrativ: Facebook

Un profesor universitar a fost condamnat definitiv, la patru luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost judecat pentru purtare abuzivă. El este acuzat că, din postura de președinte al unei comisii de examinare de la Bacalaureat, a jignit o elevă care s-a dus la examen fără buletin, legitimându-se cu permisul auto.

Incidentul a avut loc la Colegiul Tehnic din Rădăuți, județul Suceva, în anul 2017, atunci când o elevă care și-a pierdut buletinul, cu doar câteva zile înainte de examenul la matematică, a încercat să se legitimeze cu permisul auto în centrul de examinare.

Eleva a susținut că, neavând asupra ei cartea de identitate, pentru că o pierduse cu câteva zile în urmă, a luat legătura cu un membru al comisiei de supraveghere, căruia i-a explicat situația în care se afla și „i s-a comunicat că se poate legitima cu permisul de conducere și ulterior va prezenta o copie a cărții de identitate”.

„Du-te la mă-ta după buletin, nesimțito”

Doar că, în momentul în care a aflat de situația sa, președintele Comisiei de Examinare, un profesor universitar  din Timișoara, s-a dus imediat în sala de examen, încercând să o scoată pe elevă cu forța din examen.

„Du-te la mă-ta după buletin, nesimţito”; „Cu permisul de conducere te legitimezi acasă la mă-ta, proasto!”; „Du-te în …. mă-tii, nesimţito”, sunt cuvintele pe care președintele Comisiei de Examinare i le-ar fi adresat elevei, potrivit Adevărul.

„După ce a fost convinsă să iasă din sala de examen, una din profesoarele supraveghetoare a adus de la dosar o copie după cartea de identitate, însă pe hol, inculpatul a continuat să-i adreseze injurii și cuvinte jignitoare. Profesoarele supraveghetoare care erau de față l-au convins să o lase să susțină proba, iar după susținerea probei i s-a cerut de către reprezentanții comisiei să dea o declarație cu privire la cele întâmplate”, se arată în rechizitoriul prin care profesorul universitar a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Patru luni de închisoare cu suspendare și daune morale de 5.000 de lei

După formularea plângerii penale, eleva l-a dat în judecată pe profesorul universitar, cerându-i daune morale de 22.500 de lei. Instanța a dispus, în schimb, plata unor daune morale de doar 5.000 de lei.

La rândul său, profesorul universitar s-a apărat, declarând că „modul în care s-a comportat și toate discuțiile din data de 28.06.2017 au fost într-un cadru normal și în totală legalitate raportate la Procedura de desfășurare a examenului de Bacalaureat.

Președintele Comisiei de Examinare a mai declarat că nu i-a adresat injurii sau cuvinte jignitoare elevei, „doar a vorbit pe un ton mai ridicat, mai autoritar”.

Profesorul a mai spus că în cazul în care va fi găsit vinovat, nu este de acord cu prestarea unei munci în folosul comunității.

În urma procesului penal, judecat în primă instanță la Judecătoria Rădăuți, președintele Comisiei de Examinare a fost găsit vinovat, fiind condamnat la patru luni de închisoare cu suspendare pentru purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Judecătorul a arătat că „din procesul-verbal de vizionare a înregistrărilor video şi a vizionării imaginilor aflate la dosarul cauzei, rezultă că aspectele declarate de persoana vătămată şi martorii audiaţi se confirmă, din imagini observându-se atitudinea agresivă, nervoasă, agitată a inculpatului”.

Camerele ar fi trebuit să înregistreze și audio, dar s-a constatat că „înregistrarea audio este practic inexistentă”.

„Din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, rezultă, dincolo de orice dubiu rezonabil, faptul că la data de 28 iunie 2017, în jurul orei 08.30, inculpatul, aflându-se în Centrul de Examen CE 55 i-a adresat cuvinte şi expresii jignitoare elevei, cu ocazia susținerii probei scrise la materia matematică, în prezenţa elevilor aflați în sala de examen și a celorlalte cadre didactice prezente, a continuat comportamentul inadecvat pe holul unităţii de învăţământ şi în sala comisiei, ţipând, strigând şi adresând cuvinte inadecvate celorlalţi membri ai comisiei de examen, afectând în acest mod buna desfăşurarea a examenului, tulburând în acest mod ordinea și liniștea publică”, se arată în sentința Judecătoriei Rădăuți, care a fost atacată cu apel, la Curtea de Apel Suceava.

În timpul procesului din apel, eleva a depus la dosar o declarație în care arată că își retrage apelul, președintele Comisiei de Examinare rămânând astfel cu pedeapsa aplicată de Judecătoria Rădăuți: patru luni închisoare cu suspendare.