Prognoza meteo specială pentru București. Până când va mai ninge în Capitală

Publicat: 28 01. 2023, 16:49
Actualizat: 28 01. 2023, 16:50

Adiminstrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză meteo specială pentru București.

Așadar, până duminică la ora 10:00, în Bucureşti va ninge moderat cantitativ, în medie se vor acumula 10 l/mp, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu rafale de cel mult 30-35 km/h.

Stratul de zăpadă are grosimi variabile, cuprinse între 8 și 10 cm, iar în următoarele ore se va depune un strat nou de zăpadă, neuniform, cu grosimi în general de 6…7 cm. Temperatura maximă va fi de 0…1 grad, iar cea minimă de -2…-1 grad.

Cod galben de viscol până duminică la ora 10.00

În intervalul 28 ianuarie, ora 14 – 29 ianuarie, ora 10, în Dobrogea, estul Munteniei, jumătatea sudică a Moldovei, precum și în zona Carpaților de Curbură va continua să ningă (se vor acumula în general 15…20 l/mp) și să se depună strat de zăpadă. În aceste zone vor mai fi intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h, viscolind ninsoarea, local troienind zăpada și determinând scăderea vizibilității.

În restul zonei atenționate din Muntenia (județele Prahova, Giurgiu, Ilfov și municipiul București) va ninge moderat cantitativ, iar vântul va avea intensificări în general de 30…35 km/h.

Duminică (29 ianuarie) vor mai fi intensificări ale vântului local în estul țării unde zăpada va fi spulberată, iar vizibilitatea scăzută, potrivit ANM.