Ciobanii își strigă nemulțumirile în Piața Victoriei. Vor să nu le mai fie omorâte animalele, iar exporturile să fie deschise: „Nimeni nu ne crede”

Publicat: 16 09. 2026, 11:06
Actualizat: 16 09. 2026, 11:19

Ciobanii își strigă nemulțumirile în Piața Victoriei, în a doua zi de proteste. Mai multe persoane prezente la fața locului au vorbit deschis despre greutățile întâmpinate. Au solicitări deschise față de guvernanți. Un cioban cere ca animalele să nu le fie omorâte, iar exporturile să se deschidă. 

Protestul oierilor continuă în Piața Victoriei și azi, 16 septembrie, iar Gândul vă ține la curent AICI cu toate informațiile.

 Loading ...

Un cioban venit din Lugoj spune că oierii așteaptă soluții concrete pentru problemele lor. El cere redeschiderea exporturilor și oprirea sacrificării animalelor. Bărbatul susține că oierii vor să protesteze pașnic și se declară nemulțumit de violențele din Piața Victoriei. El spune că fermierii se confruntă și cu probleme privind hrana animalelor.

Ciobanii își strigă nemulțumirile în Piața Victoriei

„Nimeni nu vine să ne dea o soluție, ne descurcăm foarte greu. Venim de la Lugoj. Să nu mai fie omorâte animalele, să fie exportul deschis și să vină cineva să dea o soluție, să ne spună ceva concret. Nimeni nu vine. Noi vrem protest pașnic, nu știu cine instigă, unii caută să dezbine pe aici, asta nu e bine. Noi vrem să fim lăsați liberi să muncim, cât mai putem să muncim, nu știu ce va fi cu țara asta. Noaptea a fost foarte greu, să dormim în mașină, înghesuiți. (…) În orice caz, suntem obișnuiți. Avem și de lucru acasă, n-avem iarbă, fân, nimic. Noi trebuie să hrănim, fiecare cum putem. Nimeni nu ne crede. Au ieșit acolo niște escaladări care nu sunt omenești (n.r. despre violențele de ieri din Piața Victoriei). Și jandarmii, nu știu care e treaba…”, a spus unul dintre ciobani.

O nouă zi de proteste în Piața Victoriei

Miercuri, 16 septembrie, alți oieri au ajuns în București pentru a lua parte la protest. O femeie mărturisește că sursa principală de venit provine din creșterea animalelor.

„Azi-noapte, la ora 03:00, am plecat de acasă. Tot am văzut la televizor că se omoară animalele și am zis să se facă dreptate, să ne dea un verdict. Eu am copilul bolnav, e nedeplasabil. Eu de aici trăiesc, de aici o duc la spital, de aici iau tratament, de aici mănânc, plătesc lumină, apă. Am 200 și ceva de oi. Îl rog pe domn președinte să ne lase în pace pe noi, oierii. Ne descurcăm foarte greu”, a spus o femeie, cu lacrimi în ochi.

Ciobanii își strigă nemulțumirile în Piața Victoriei