Protest spontan al MINERILOR din Valea Jiului. Angajații nu și-au primit încă salariile
Minerii din Valea Jiului au declanșat un protest spontan pentru că nu și-au primit încă salariile. Angajații ar fi trebuit să ia banii în urmă cu două zile.
„Este o stare de tensiune generată de faptul că minerii nu au primit încă salariile. Minerii de la Vulcan, schimburile 1 şi 2, s-au blocat în subteran, minerii de la Lupeni protestează în faţa sediului exploatării, iar la mina Livezeni protestul se desfăşoară în sala de pontaj”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului Muntele, Darius Câmpean.
Darius Câmpean a declarat că a fost informat că ministrul Energiei a semnat un ordin prin care au fost deblocate sumele necesare pentru plata salariilor minerilor. Acum, se așteaptă ca banii să intre în Trezorerie şi apoi să fie viraţi pe cardurile angajaţilor Complexului Energetic Valea Jiului.
Guvernul a adoptat o o ordonanţă de urgenţă
Joi a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă prin care sunt alocaţi bani pentru salariile minerilor din Valea Jiului.
Ordonanţa de urgenţă completează cadrul financiar necesar pentru acoperirea diferenţei dintre sumele aprobate prin Legea bugetului şi necesarul stabilit prin OUG nr. 13/2025, în vederea asigurării continuităţii lucrărilor de închidere, punere în siguranţă şi ecologizare a minelor de huilă necompetitive Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, precum şi respectarea obligaţiilor asumate faţă de Comisia Europeană în cadrul Planului de închidere 2023 – 2032.
2.400 de angajați își desfășoară activitatea în cadrul Complexului Energetic Valea Jiului.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Minerii din Valea Jiului, fără SALARII. Sindicatul Muntele cere intervenția Guvernului