Proteste ale sindicatelor din Poliţie şi sistemul penitenciar, în faţa sediului Ministerului Finanţelor. Care sunt nemulțumirile lor

Publicat: 17 01. 2022, 08:51

Sindicatele din din Poliţie şi din sistemul penitenciar au anunţat că ies în stradă, luni, în faţa sediului Ministerului Finanţelor, pentru a protesta faţă de măsuri luate de Guvern care afectează nivelul veniturilor salariaţilor din aceste sectoare, se arată într-un comunicat de presă al FSANP.

Mai exact, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) și Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) cer deblocarea salariilor si pensiilor, actualizarea normei de hrană și de echipare la nivelul anului 2022.

FSANP consideră că, „prin lipsa de interes a guvernanților față de structurile din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională, clasa politică urmărește deprofesionalizarea și slăbirea autorității oamenilor legii în fața infractorilor. Combaterea criminalității, siguranța națională, liniștea publică și protecția cetățeanului nu se pot realiza cu un polițist lipsit de dotări tehnice, fără acces la pregătire profesională eficientă, epuizat de sute de ore suplimentare și fără sprijin real din partea factorilor de conducere.”

În concluzie, „FSANP este de părere că, în România, nu se poate vorbi de stat de drept, atâta timp cât angajații din poliție și din penitenciare nu sunt plătiți în mod corespunzător și nu sunt instruiți să aplice legi eficiente în combaterea criminalității. Pe termen mediu și lung, cetățeanul va deconta aceste lipsuri, iar infractorii vor profita din ce și ce mai mult.”