Psiholog din Iași, găsit spânzurat în cabinetul său. Bărbatul avea 50 de ani (VIDEO)

Publicat: 04 05. 2021, 19:16
Actualizat: 04 05. 2021, 19:36

Un psiholog din Iași, în vârstă de 50 de ani, a fost găsit spânzurat, marți după-amiază, chiar în cabinetul său dintr-un centru care face parte din Institutul de Psihiatrie „Socola”, scrie Mediafax.

Surse locale, citate de Mediafax, declară că bărbatul a fost găsit spânzurat, în jurul orei 17.00, de către psihiatrul din cabinetul vecin.

Medicii au constatat decesul, iar criminaliștii au preluat cazul. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost deja ridicat din centru și, în acest moment, nu sunt cunoscute motivele gestului său. Victima ar fi folosit un dispozitiv improvizat.

Bărbatul era căsătorit, avea doi copii, unul cu probleme de sănătate, pe care îl îngrijea, alături de soţia sa. Angajaţii cu care au vorbit reporterii Ziarului de Iaşi spun că de acolo presupun că „provine necazul lui”.

„Ştiam toţi că are probleme cu copiii, era un om foarte retras, nu prea ştiam de ce, care este motivul. Au venit pacienţii care erau programaţi la el şi atunci fetele de la recepţie au încercat să îl sune şi nu a răspuns, uşile erau închise la birou, atunci a fost găsit”, a explicat un medic care lucrează la Centrul de Sănătate Mintală de la Socola.

Un alt bărbat din Iași s-a spânzurat live pe Facebook. Se simţea vinovat că și-a oferit fata spre adopție

Un bărbat de 33 de ani din Iași s-a spânzurat, la sfârșitul lunii ianuarie, în timp ce făcea un live pe Facebook. Bărbatul s-a spânzurat joi, 28 ianuarie, în comuna ieşeană Ion Neculce, la stâna la care lucra.

Live-ul a fost urmărit de prietenii acestuia de pe Facebook. Alarmați de gestul acestuia, oamenii l-au contact pe proprietarul stânei la care lucra bărbatul. Acesta a încercat să-l salveze, dar a fost prea târziu.

Ieșeanul avea o fată de 6 ani

Conform Ziarului de Iaşi, acesta avea o fată în vârstă de şase ani ce a fost abandonată de mama sa la Protecţia Copilului Iaşi în 2017.

La proces, bărbatul a fost de acord să-şi dea fiica spre adopţie, însă, la scurt timp acesta a început să se simtă vinovat pentru ceea ce a făcut şi a decis să se sinucidă în direct pe Facebook. 

Mama fetei este în Marea Britanie şi a fost contactată pentru a putea începe procesul de adopţie al copilului.

FOTO & VIDEO : Ziarul de Iași