Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe: „Părintele este într-o stare de deznădejde totală, prăbușit”/ „În cazul nostru e o doză de mister”

Publicat: 02 02. 2021, 19:11
Actualizat: 06 04. 2021, 14:34
ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a declarat, în cazul bebelușului din Suceava, că  preotul este suspendat și se află cu moralul la pământ. 

Preotul din Suceava, care a botezat bebelușul decedat ulterior după ce a înghițit 110 ml de apă, s-a autosuspendat.

„Preotul este într-o stare de deznădejde totală, este un om prăbușit”

„Personal nu am putut vorbi cu părintele, care este într-o stare de deznădejde totală, este un om prăbușit, în acest moment. Este suspendat, firește. El însuși a dorit să se suspende de la slujirea în biserică pe parcursul acestei anchete. Va purta pe umeri această povară. Ce îi spui unui părinte căruia îi moare un copil? Ce cuvinte ai să explici moartea unui inocent?”, a declarat Vasile Bănescu, la Matinalii DigiFM.

„În cazul nostru e o doză de mister”

„Procedura, care presupune o anumită înlănțuire de gesturi, pe care un preot experimentat le cunoaște perfect, ține și de experiență. În cazul nostru e o doză de mister aș spune, de vreme ce părintele este preot din 2007 și, totuși, acest lucru s-a întâmplat. Este o confirmare inatacabilă a celor de la medicina legală din Suceava, care au transmis că bebelușul înghițise 110 mililitri de apă. Firește, ancheta nu s-a încheiat. Vom putea afla dacă această apă era amestecată cu lapte, a existat un caz similar mai demult.”, a mai spus Vasile Bănescu.

În plus, oficialul BOR a mai precizat că nu este obligatoriu ca bebelușii să fie scufundați în apă, în ritualul botezului.

Botezul nu trebuie făcut neapărat la 40 de zile

„Dacă părinții știu că acel copilaș al lor este foarte fragil, este născut prematur, nu este o urgență botezarea unui copil, în ciuda unor tradiții încetățenite la 40 de zile. Părinții pot vorbi cu preotul. Orice preot trebuie să fie deschis, trebuie să îi asculte pe părinți, e copilașul lor și creștinarea trebuie să constituie o celebrare a bucuriei și nu o traumă. Dar se practică botezul inclusiv prin scufundarea copilașului, aproape totală, în apa din cristelniță și turnarea cu căușul palmei, de trei ori, pe creștetul copilașului.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.

Un bebeluș în vârstă de o lună și jumătate din Suceava a murit după ce a ajuns în stare gravă la spital după ce preotul l-a scufundat complet în apă în timpul slujbei de botez, scrie Monitorul de Suceava.

Conform sursei citate, bebelușul a murit în jurul orei 6.00, la secția de terapie intensivă, unde era intubat și ventilat mecanic.
Din primele informații, la botez copilul ar fi fost scufundat complet în apă, la Biserica „Sf. Constantin și Elena” din cartierul Zamca din municipiul Suceava. Inițial, polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar în noile condiții fapta va fi încadrată la ucidere din culpă. Cercetările sunt în primă fază in rem, însă urmează a se îndrepta probabil spre preotul care a oficiat slujba, scrie Monitorul de Suceava.

Protopopul Doru Budeanu a arătat că „botezul se face prin întreita cufundare, după rânduielile Bisericii”. Protopopul a declarat că a vorbit cu preotul care a oficiat botezul și acesta i-a spus că bebelușul a plâns atât în timpul botezului, cât și după ce a fost scos din apă, ceea ce ar însemna că semnele vitale erau bune.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dr. Dan Teodorovici, a declarat că bebelușul a fost găsit în stop cardiorespirator de echipajul SMURD ajuns la fața locului, care l-a resuscitat și l-a transportat la spital.