Putin, mesaj ERMETIC după întâlnirea cu președintele Iranului: „Schimb de opinii cu privire la situația din Palestina”

Publicat: 08 12. 2023, 12:26
Actualizat: 08 12. 2023, 12:27

Vladimir Putin s-a întâlnit joi, la Moscova, cu președintele Iranului, Ebrahim Raisi, și a salutat relațiile din ce în ce mai dezvoltate dintre cele două țări.

În contextul conflictului din Fâția Gaza, dintre Israel și gruparea Hamas, această întâlnire a fost așteptată cu o curiozitate firească de către analiști politici și specialiști militari, Iranul fiind acuzat direct să sprijină organizațiile teroriste, iar Moscova este privită ca o țară înscrisă pe curbă „a răului”, alături de Iran.

De altfel, liderii Hamas au fost invitați, nu cu mult timp în urmă, la Moscova, Kremlinul s-a ferit să ia o poziție tranșantă pro-Israel, iar la ONU a deschis „ușa” țărilor care au condamnat ofensiva israeliană din Gaza. În acest moment, relațiile dintre Israel și Rusia sunt, de altfel, foarte „reci”. (mai multe informații AICI).

De la lansarea atacului asupra Ucrainei în februarie 2022, Moscova a încercat să-și aprofundeze legăturile economice și politice cu Teheranul, ambele fiind sancționate de Occident.

„Relațiile noastre se dezvoltă foarte bine. Vă rog să-mi transmiteți cele mai bune urări ayatollahului Ali Khamenei”, i-a spus Vladimir Putin lui Ebrahim Raisi, referindu-se la șeful statului iranian.

„Datorită sprijinului său, am câștigat un impuls bun în ultimul an”, a mai spus Putin, citat de The Moscow Times, una dintre puținele publicații independente din Rusia, trecută pe celebra „listă neagră” a „agenților secreți”.

„Este foarte important pentru noi”

Țările occidentale au acuzat Teheranul că sprijină ofensiva Rusiei în Ucraina, furnizându-i cantități mari de drone și alte arme.

Putin și Raisi au discutat, bineînțeles, și despre războiul Israel-Hamas care a intrat în cea de-a doua lună, care a intensificat drastic tensiunile dintre Israel și statele arabe din Orientul Mijlociu.

„Este foarte important pentru noi să facem un schimb de opinii cu privire la situația din regiune, în special în ceea ce privește situația din Palestina”, a declarat Vladimir Putin.

Vladimir Putin a vorbit cu liderii israelieni și arabi la scurt timp după începerea războiului și a căutat să se poziționeze ca un potențial mediator de pace între părțile în conflict. De altfel, președintele Rusiei a avut și o întâlnire, în Arabia Saudită, cu prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman.

Putin, vizită în Arabia Saudită

Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și statele asociate (OPEC+) au stabilit, săptămâna trecută, noi reduceri ale producției de petrol, diminuarea atingând volumul total de 2,2 milioane de barili pe zi.

Arabia Saudită și Rusia au anunțat reduceri totale de 1,3 milioane de barili pe zi.

Kremlinul a îndemnat toate state din cadrul OPEC+ să se alăture acestei inițiative. Vladimir Putin și prințul Mohammed bin Salman ”au evidențiat importanța de a continua cooperarea, precum și necesitatea ca toate țările să se alăture acordului OPEC+, într-un mod care să servească intereselor producătorilor și consumatorilor și să susțină creșterea economiei mondiale”, a subliniat Președinția de la Moscova. (mai multe detalii AICI)


Citește și:

ANALIZĂ | Jamie Dettmer (Politico): ”Israelul a trebuit să lupte încă de la naștere, SABATUL NEGRU nu trebuie să se mai repete!”

Premierul israelian Netanyahu: ”Israelul nu caută să ocupe Gaza, are nevoie de o «FORȚĂ CREDIBILĂ» pentru a preveni amenințările teoriste”

ANALIZĂ | Elisabeth Braw (European Leadership Network): „Sabotajul de la Marea Baltică, nava chineză Newnew Polar Bear și legăturile cu Rusia”

EXCLUSIV | Omar Hayssam, adus în scaun cu rotile la instanță după ce a făcut cerere de eliberare condiționată: „Morfina nu-și mai face efectul”

Israelul, ”ORDIN DE URGENȚĂ” pentru blocarea televiziunii Al Mayadeen din Liban: „Purtător de cuvânt al Hezbollah, PROPAGANDĂ periculoasă”