Prima pagină » Actualitate » Președintele Iranului se întâlnește, joi, cu Vladimir Putin, iar DISCUȚIILE vor avea loc la Moscova. Dmitri Peskov: ”Pot confirma”

Președintele Iranului se întâlnește, joi, cu Vladimir Putin, iar DISCUȚIILE vor avea loc la Moscova. Dmitri Peskov: ”Pot confirma”

Cristian Lisandru
Președintele Iranului se întâlnește, joi, cu Vladimir Putin, iar DISCUȚIILE vor avea loc la Moscova. Dmitri Peskov: ”Pot confirma”

Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, se va întâlni joi – 7 decembrie – cu Vladimir Putin, iar discuțiile vor avea loc la Moscova.

Informația a fost confirmată de Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, iar întâlnirea suvine în contextul extrem de tensionat din Orientul Mijlociu, după ce Israelul a pătruns în Fâșia Gaza pentru a încerca să elimine gruparea Hamas, ca răspuns la atacurile din data de 7 octombrie.

„Pot confirma. Vor fi negocieri ruso-iraniene pe 7 decembrie”, a declarat Dmitri Peskov.

Agenția oficială de știri a Iranului – Irna – a transmis că Vladimir Putin și Ebrahim Raisi vor discuta „probleme bilaterale, inclusiv interacțiuni economice”, dar vor aborda și subiecte precum „probleme regionale și internaționale, în special situația din Gaza”.

Iranul este acuzat că sprijină mișcările teroriste – în principal Hezbollah, în Liban, și Hamas, în Gaza -, dar și că ar pune la punct un plan prin care și alte grupări islamiste să lupte, împreună, împotriva Israelului.

„Criminalii sionişti au început o nouă rundă de crime”

Adversar declarat al Israelului, Iranul – privit ca un „partener” de nădejde al organizațiilor teroriste – a dat vina pe Israel și pe SUA pentru reluarea luptelor, transmițând că este vorba despre „o nouă rundă de crime”, cu sprijin american.

„După uciderea a peste 15.000 de palestinieni, criminalii sionişti au început o nouă rundă de crime sub sprijinul continuu al guvernului american”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, Nasser Kanani, într-o postare pe X, fostul Twitter.

Kanani a mai adăugat că „responsabilitatea politică și juridică pentru continuarea agresiunii și masacrului” revine Israelului, SUA și „câtorva guverne care susțin acest regim de apartheid”. (alte detalii AICI)

Rusia se apropie din ce în ce mai mult de Iran

Rusia se apropie din ce în ce mai mult de Iran și aliații săi – notează jurnalistul Milan Czerny într-o analiză publicată de Carnegie Endowment fosr International Peace – și, în consecință, „riscă să poată influența regiunea doar de pe margine”.

Acum, la ONU, Rusia este fel de căpitan de echipă al celor care condamnă acțiunile militare ale Israelului în Gaza, reprezentantul său Vasily Nebenzya punând la îndoială dreptul Israelului de a se apăra și folosind eticheta „ocupant”.

În contrapartidă, ambasadorul Israelului la ONU – Gilad Erdan – a denunțat Rusia fiindcă că a folosit atacurile Hamas „pentru a distrage atenția lumii de la invazia Ucrainei” și a numit Rusia „ultima țară” care ar putea da lecții de moralitate Israelului. (informații detaliate AICI)

Foto – Profimedia Images


Citește și:

ANALIZĂ | Israel și Rusia, sfârșitul prieteniei? Războiul din Ucraina duce Moscova și mai aproape de Teheran: „Răcire bruscă a relațiilor cu Tel Aviv”

ANALIZĂ | Maxim Starchak, expert în arme nucleare, despre ultima MUTARE a Kremlinului: ”O reacție nucleară în lanț este foarte greu de oprit”

Ungaria cumpără mai mult GAZ RUSESC, în pofida criticilor occidentale. CEO Gazprom: „Vom suplimenta volumul în această iarnă, în mod continuu”

EXCLUSIV | Româno-palestinian din Gaza, acuzat că ar fi „pilonul” Hamas în țara noastră. Cum a scăpat de expulzare

ANALIZĂ | Kremlinul ”umflă” rubla și impune controlul capitalului în Rusia. Alexandra Prokopenko (Carnegie): Totul pentru realegerea lui Putin în 2024

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei