Radu Miruță, întâlnire oficială cu observatorii NATO din Congresul SUA, alături de Nicușor Dan. Ce au discutat
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a transmis că a participat la o întâlnire oficială cu delegația Observatorilor NATO din Congresul Statelor Unite, alături de președintele Nicușor Dan. Miruță subliniază că acest dialog reprezintă o oportunitate pentru securitatea națională și întărirea legăturilor economice și militare dintre cele două țări.
„Am avut o întâlnire cu delegația Observatorilor NATO din Congresul Statelor Unite ale Americii. A fost o foarte bună ocazie să îi mulțumesc doamnei congresman Jeanne Shaheen pentru sprijinul constant acordat României și pentru modul consecvent în care a susținut consolidarea relației dintre țările noastre în Congresul Statelor Unite,” a transmis acesta pe pagina de Facebook.
Planuri pentru industria de armament
Miruță arată că discuțiile dintre oficiali s-au concentrat pe soluții pentru viitorul apărării.
„Am discutat deschis despre provocările actuale de securitate și despre prioritățile pe care România și Statele Unite le împărtășesc în cadrul Parteneriatului Strategic. În același timp, am analizat pași concreți pentru aprofundarea cooperării în domeniul apărării, dezvoltarea industriei de apărare și valorificarea oportunităților economice dintre cele două state.”
România și SUA își asumă paza Flancului Estic și a Mării Negre
În finalul mesajului său, Radu Miruță afirmă că cele două țări vor continua să colaboreze pentru a proteja regiunea Mării Negre.
„România și Statele Unite sunt mai mult decât aliați. Sunt parteneri care împărtășesc aceleași valori și aceeași responsabilitate pentru securitatea regiunii noastre. Vom continua să lucrăm împreună pentru consolidarea securității în regiunea Mării Negre, pe Flancul Estic și în întregul spațiu euroatlantic.”
Radu Miruță a participat și la dineul de lucru al Consiliului Nord-Atlantic, organizat ieri la Ankara, în marja Summitului NATO. La dineu, Miruță a cinat alături de oficiali ai celor patru state din regiunea Indo-Pacific.
Acesta este al doilea Summit NATO organizat în Turcia, după cel din 2004, când România a participat pentru prima dată în calitate de stat membru.