Miruță anunță că salariile angajaților de la metrou au fost plătite. Ce spune despre bugetul Metrorex și despre majorarea prețului călătoriei
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat, într-o postare pe rețelele sociale, că au fost virate salariile angajaților Metrorex, după ce bugetul companiei a fost refăcut astfel încât reduce pierderile cu 100 de milioane de lei. Miruță susține că a refuzat forma anterioară a bugetului, care prevedera pierderi mai mari decât cele de anul trecut și a subliniat că nu acceptă o creștere a tarifului pentru călători.
„Au intrat banii de salarii pe cardurile colegilor angajați la Metrorex. Fără să accept un buget care, implicit, să aprobe creșterea pierderilor. Fără să accept creșterea tarifului la tichetul de călătorie. Fără să cedez la șantajul emoțional că, dacă nu aprob forma dorită, se va opri metroul și «voi vedea eu»”, a transmis Radu Miruță pe Facebook.
Radu Miruță spine că a întors bugetul Metrorex „de mai multe ori” și că „de fiecare dată venea înapoi aproape la fel”. În plus, acesta a subliniat că nu va accepta niciodată ca, pe spatele oamenilor, „unii să-și facă jocurile” și „să-și umple cutiile de pantofi sau să zboare cu jetul privat” din banii oamenilor. Ministrul interimar anunţă că forma de buget acceptată în ultimele zile ale săptămânii trecute reduce pierderile Metrorex cu 100 de milioane de lei.
„Forma de buget acceptată în ultimele zile ale săptămânii trecute reduce pierderile Metrorex cu 100 de milioane de lei. A fost aprobată de Guvern vineri, iar astăzi s-au plătit salariile. Varianta anterioară presupunea o pierdere chiar mai mare decât cea de anul trecut. Am refuzat-o”.
Ce spune Radu Miruță despre creșterea prețului călătoriei
Ministrul interimar al Transporturilor mai spune că există sume importante de recuperat la Metrorex, doar din simpla încasare a penalităților executorii. El a adăugat că alte oportuinități sunt contractele competitive de publicitate, închirirerea unor spații comerciale în zone care nu încurcă fluxul de pasageri, din parcări și din clădiri date „pe ochi frumoși”.
„Sunt doar câteva dintre lucrurile pe care corpul de control pe care l-am trimis la Metrorex le-a constatat și le-a trecut în proaspătul raport de control”.
De asemenea, acesta a adăugat că nu poate accepta ca soluția să fie creșterea prețului călătoriei pentru oameni.
„Mai întâi trebuie să scoatem banii de unde ei există. Abia apoi, dacă mai e nevoie, cerem mai mulți bani de la oameni. Dar cifrele arată că nu e”, mai susține Miruță.
În finalul mesajului, Miruță a explicat că nu poate da afară conducerea „pentru că și-au făcut legea astfel încât asta să ia un pic de timp”.