Raportul şi concluziile evaluării României pentru intrarea în Schengen vor fi analizate pe 26 octombrie

Publicat: 25 10. 2022, 15:00
Actualizat: 25 10. 2022, 15:34

Zi decisivă pentru România! Miercuri, 26 octombrie, experţii Comisiei Europene şi ai statelor membre vor prezenta la Bruxelles, Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen, raportul şi concluziile lor privind misiunea de evaluare Schengen din România şi Bulgaria

Mai apoi, Consiliul trebuie să facă apoi paşii necesari pentru ca cele două ţări, alături de Croaţia, să adere pe deplin la spaţiul de liberă circulaţie.

”După vizita misiunii voluntare de evaluare în România şi Bulgaria (care s-a încheiat pe 15 octombrie), experţii principali ai Comisiei şi ai statelor membre îşi vor prezenta raportul şi concluziile Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen pe 26 octombrie. A venit timpul ca, acum, Consiliul să continue acest demers şi să facă paşii necesari pentru ca aceste ţări să adere pe deplin la zona Schengen”, a declarat Anitta Hipper, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene pentru afaceri interne, migraţie şi securitate internă, scrie Agerpres.

”Comisia consideră că România, Bulgaria şi Croaţia au îndeplinit toate condiţiile necesare pentru a adera”

De asemenea, Hipper a mai explicat că, la nivelul UE, există un proces în desfășurare în ceea ce privește aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei în spațiul Schengen.

”Există un proces în desfăşurare la nivelul UE privind aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei. Din 2011, Comisia a pledat activ pentru definitivarea spaţiului Schengen. Comisia consideră că România, Bulgaria şi Croaţia au îndeplinit toate condiţiile necesare pentru a adera”, a mai precizat Anitta Hipper, purtătoarea de cuvânt a comisarului european pentru afaceri interne Ylva Johansson.

Decizia finală cu privire la extinderea spaţiului Schengen este luată în unanimitate de membrii UE care fac parte din acest spaţiu de liberă circulaţie. În prezent, dintre ţările membre ale UE, doar Bulgaria, Croaţia, Cipru, Irlanda şi România nu fac parte din spaţiul Schengen, care include, de asemenea, state ce nu sunt membre ale blocului comunitar (Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein).