REACȚIA comunității bancare la sancțiunile ANPC: „Băncile din România respectă legislația națională privind modalitatea de calcul a ratelor”

Publicat: 18 05. 2023, 17:12
Rate la bancă/Sursa FOTO: bankingnews.ro

Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) și Asociatia Română a Băncilor (ARB) au reacționat după ce, miercuri, Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că a amendat 11 bănci, cu suma totală de 550.000 de lei, pentru „practici comerciale înşelătoare la modul de calcul al ratelor la credite”.

ANPC a precizat, în comunicatul transmis miercuri, 16 mai, că „pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, 25% principal şi 75% dobândă”, subliniind că prin această modalitate de calcul, „consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă”.

Astfel, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului.

Reacția comunității bancare

Într-un comunicat comun, CPBR și ARB au arătat că „băncile din România respectă legislația națională privind modalitatea de calcul a ratelor”.

„Băncile din România respectă legislația națională privind modalitatea de calcul a ratelor în conformitate cu OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și/sau OUG 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile. În fapt vorbim de o formulă de calcul practicată la nivel mondial, astfel că ANPC contestă o metodă legală de calcul a rambursării creditului folosită în întreaga lume.

Ne exprimăm regretul pentru interpretările apărute în spațiul public ca urmare a acestor declarații, cu atât mai mult cu cât modul în care se rambursează un credit este prevăzut de lege în OUG 50/2010 și/sau OUG 52/2016, practica fiind similară cu cea din toate țările europene și care a rămas neschimbată de-a lungul anilor. În acest sens, autoritățile de reglementare și control privind protecția consumatorilor de produse și servicii financiar-bancare au avut mereu pârghiile necesare pentru a asigura aplicarea corectă a legii în ceea ce privește modul în care se rambursează un credit.

În privința consumatorilor, în anul 2010 când a fost modificată legislația cu privire la creditele acordate consumatorilor, a fost reglementat în mod expres faptul că rambursarea creditelor se poate face fie prin rate egale (anuități), fie prin rate descrescătoare, iar consumatorul are dreptul să aleagă modalitatea de rambursare. La momentul depunerii solicitării de acordare a unui credit și înainte de semnarea contractelor de credit, clientul este informat prin formularul FEIS (Fișa Europeană de Informații Standardizate) și prin scadențarul atașat la acesta cu privire la toate detaliile creditului, costurile aferente și modalitatea de rambursare. Astfel, opțiunea aleasă de către împrumutați se regăsește transparent în documentele contractuale, iar clienții primesc și un scadențar care reflectă atât rata lunară totală, cât și din ce este compusă aceasta.

Clienții pot opta pentru metoda de plată a creditului cu rate egale pentru a obține o valoare mai mare a împrumutului. Prin forțarea consumatorilor să folosească plata în rate egale a principalului și a dobânzii creditului, capacitatea clienților de a accesa un credit pentru locuință ar fi diminuată semnificativ. Astfel, mulți consumatori nu s-ar mai califica pentru accesarea unui credit ipotecar și ar fi nevoiți să contribuie cu avansuri mari pentru a reuși să contracteze împrumutul.

Subliniem faptul că plata unei dobânzi mai mari la începutul perioadei de creditare reflectă un principiu economic și juridic consacrat, și anume acela că dobânda se calculează la valoarea soldului creditului, acesta fiind, în mod evident, mai mare la începutul perioadei. Totodată, rambursarea creditului pe principiul ratelor lunare egale este în acord cu interesele și preferințele consumatorilor de a se încadra într-o perioadă de creditare rezonabilă și de a accesa creditul de care are nevoie, întrucât asigură și o corelare a veniturilor lunare previzibile ale consumatorilor, care sunt în general constante, cu ratele de rambursat egale”, se arată în comunicatul citat.

Reprezentanții comunității bancare au precizat următoarele:

• modalitatea de calcul a dobânzii raportat la valoarea principalului (soldul creditului) este consfințită prin lege și se aplică pe aceleași principii în toate economiile de piață, de la începuturile reglementării activității de creditare;
• ca substanță economică și ca modalitate de calcul, dobânda este prețul plătit pentru utilizarea banilor împrumutați;
• rambursarea în rate egale presupune în sine o formulă matematică de calcul, care împarte rata lunară între suma din principal de rambursat și valoarea dobânzii. Astfel, cu cât valoarea principalului este mai mare, cu atât dobânda va fi mai mare; pe măsura ce soldul creditului scade, prin rambursarea de principal, dobânda începe să scadă.
• în cazul unui scadențar cu principalul rambursat egal, dobânda adăugată în primele luni ar conduce la rate totale mai mari și, astfel, la un efort financiar mai greu de suportat de către consumator. Pe de altă parte, în această situație s-ar reduce semnificativ valoarea împrumutului pe care acesta îl poate accesa, din cauza depășirii gradului de îndatorare la care consumatorii s-ar încadra.

Comunitatea bancară și-a exprimat deschiderea pentru a lămuri aspectele „evidențiate mai sus” atât cu ANPC, cât și cu orice alte autorități, având în vedere faptul că este în interesul tuturor părților implicate ca în momentul accesării unui credit, consumatorul să facă cele mai corecte alegeri.