Ministerul Mediului se reorganizează. Dispar 20 de posturi, iar 4 funcții de conducere sunt desființate
Ministerul Mediului se reorganizează. Guvernul României a aprobat reorganizarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, iar numărul de posturi scade de la 531 la 511. Sunt desființate 21 de posturi, inclusiv patru funcții de conducere. De altfel, este înființată o nouă funcție de conducere.
Hotărârea a fost aprobată în cursul zilei de joi, 3 septembrie 2026. Reducerea este de 20 de posturi, adică aproximativ 3,8% din schema actuală. Modificarea este făcută prin schimbarea Hotărârii Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului.
Ministerul Mediului se reorganizează. Dispar 20 de posturi, iar 4 funcții de conducere sunt desființate. Sursă foto: Mediafax Foto
„Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor se reorganizează, iar numărul total de posturi se reduce de la 531 la 511. În urma reorganizării, se desființează patru posturi din cadrul cabinetelor demnitarilor, trei posturi contractuale, patru funcții de conducere și zece posturi de execuție aferente unor funcții publice. Totodată, se înființează o funcție de conducere.
De asemenea, sunt reorganizate unele structuri din cadrul ministerului, în vederea eficientizării activității și a adaptării structurii organizatorice la atribuțiile și responsabilitățile instituției”, conform unui comunicat transmis de Executiv.
Ce posturi din Ministerul Mediului au dispărut
Reorganizarea presupune desființarea a 21 de posturi, după cum urmează:
- 4 posturi din cabinetele demnitarilor;
- 3 posturi contractuale;
- 4 funcții de conducere;
- 10 posturi de execuție aferente unor funcții publice.
Pe de altă parte, Guvernul înființează o nouă funcție de conducere, astfel că reducerea netă este de 20 de posturi. Guvernul României spune că măsura urmărește eficientizarea activității și adaptarea structurii ministerului la atribuțiile sale.
Guvernul nu a precizat ce direcții sau servicii sunt desființate ori comasate, ce funcție de conducere este nou creată și nici ce economie anuală rezultă din reducerea posturilor.
Ce spunea Diana Buzoianu
Vă reamintim că, în luna februarie 2026, ministra Mediului, Diana Buzoianu, anunța că urmărește reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal din minister.
„La Ministerul Mediului deja am avut reorganizări care au fost făcute anul trecut pe zona de ANMAP, unde au fost scăzute funcțiile de conducere, numărul de funcții de conducere la Garda Forestieră, de asemenea, la Garda de Mediu, de asemenea. Acestea deja ajută și vor ajuta ca anul acesta să fie îndeplinit un procent din cei 10% care trebuie să fie scăzuți. Pentru restul de până la 10% vom face reorganizări”, a declarat Diana Buzoianu, la momentul acela.
Sursă foto: Mediafax Foto