Restricții pentru vânzătorii ambulanți de ghiocei din Piatra Neamț. Anunțul Poliției Locale, care a împărțit orașul în două tabere

Publicat: 14 02. 2022, 23:45
Actualizat: 14 02. 2022, 23:46
Sursa Foto - caracter ilustrativ: Pixabay

Odată cu încălzirea vremii și a apariției ghioceilor, Poliţia Locală Piatra Neamţ a transmis un mesaj celor care vând aceste flori de zezon, precizând că trebuie să deţină autorizaţii de la Primărie. Anunțul a fost făcut, luni, prin intermediul unui comunicat, în care se spune că sunt nemulţumiri din partea unor cetăţeni.

„Pentru că în ultima perioadă de timp mai mulţi cetăţeni ne-au sesizat cu privire la faptul că diverşi vânzători ambulanţi au apărut în oraş, comercializând flori de sezon la colţul străzii, vă reamintim că pentru a avea un oraş aşa cum ni-l dorim, comerţul stradal trebuie să se desfăşoare în condiţii civilizate“, arată reprezentanţii Poliţiei Locale Piatra Neamţ, citați de Adevărul.

Totuși, ar exista și persoane nemulţumite de faptul că poliţiştii locali îi obligă pe vânzătorii ambulanţii să practice acest tip de comerţ doar în locurile special amenajate.

„În acest sens există şi reglementări pe care dorim să le readucem în atenţia cetăţenilor nemulţumiţi de faptul că Poliţia Locală Piatra Neamţ îndrumă comercianţii ambulanţi să-şi vândă marfa, doar în locurile special amenajate. Astfel, reiterăm faptul că orice tip de comerţ, inclusiv cel stradal, necesită obţinerea unor autorizaţii şi avize emise de către primărie“, anunţă Poliția Locală.

De asemenea, persoanele care vor să practice un comerţ stradal, în perioada dedicată zilelor de 1 şi 8 martie 2022, trebuie să știe că au la dispoziţie 60 de locuri, fiecare cu o suprafaţă de 2 metri pătraţi. Totodată, persoanelor juridice şi fizice le este interzisă diminuarea dimensiunii trotuarelor fără aprobarea autorităţii publice locale.

În acest context, Primăria Piatra Neamţ a anunţat că va oferi posibilitatea comercianţilor de mărţişoare, flori, felicitări şi mici cadouri să îşi vândă produsele la tonete. Cererile de autorizare pot fi depuse deja, încă din data de 10 februarie.

O condiţie este prezentarea unui certificat fiscal eliberat de Direcţia Taxe şi Impozite, din care să rezulte că solicitantul nu figurează cu datorii la bugetul local.

Vă recomandăm și:

Vânzarea ghioceilor este ilegală. Aceștia sunt protejați prin lege