România caută capital american pentru proiecte strategice. Alexandru Nazare a discutat variante de finanțare cu oficialii SUA
Investițiile americane în proiecte strategice, accesul la finanțare pentru apărare și infrastructură și aderarea României la OCDE s-au aflat pe agenda discuțiilor dintre ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, și oficiali ai Departamentului de Stat al SUA. Ministrul susține că parteneriatul strategic dintre București și Washington trebuie să producă mai multe rezultate economice concrete.
Alexandru Nazare s-a întâlnit joi, la Ministerul Finanțelor, cu Allison Hooker, subsecretar de stat pentru afaceri politice în cadrul Departamentului de Stat al SUA, și cu ambasadorul american la București, Darryl Nirenberg.
Finanțarea proiectelor strategice, pe agenda discuțiilor cu oficialii SUA
Discuțiile s-au concentrat pe extinderea investițiilor americane în România, finanțarea proiectelor strategice din domenii precum apărarea, energia și infrastructura, precum și pe rolul pe care instituțiile financiare americane îl pot avea în atragerea capitalului privat.
„Avem nevoie de investiţii americane, de proiecte mari, de finanţare inteligentă şi de cooperare în sectoare care contează pentru securitatea şi dezvoltarea noastră pe termen lung. Pentru ca aceste lucruri să se întâmple, România trebuie să rămână un partener serios, credibil şi predictibil. Investitorii vin acolo unde există stabilitate, reguli clare, responsabilitate fiscală şi proiecte bine pregătite”, subliniază Alexandru Nazare într-un mesaj publicat pe Facebook.
Nazare: Parteneriatul Strategic SUA-România vizează mai multe rezultate economice concrete
Ministrul interimar a susținut că următoarea etapă a Parteneriatului Strategic SUA-România trebuie să fie una în care acest parteneriat produce şi mai multe rezultate economice concrete: investiţii, capital, tehnologie, infrastructură strategică, energie şi proiecte care creează valoare adăugată în România.
„ Acesta este unul dintre obiectivele pe care le-am urmărit constant pe agenda Finanţelor: să readucem România mai vizibil în prim-planul instituţiilor financiare, investitorilor şi companiilor american”, adaugă Nazare.
Energie, infrastructură strategică, minerale critice: obiective comune SUA-România
Discuțiile au vizat proiectele strategice în care cooperarea româno-americană poate avansa mai rapid – energie, infrastructură strategică, minerale critice, finanţarea investiţiilor. De asemenea, s-a subliniat rolul instituţiilor americane precum DFC (U.S. International Development Finance Corporation) – instituţia americană care susţine investiţii private în proiecte strategice şi US Exim Bank, instituţia care sprijină exporturile SUA şi finanţarea proiectelor internaţionale cu participare americană.
Alexandru Nazare a abordat și subiectul instrumentelor prin care România poate atrage mai mult capital privat în economia românească.
„Un punct important al discuţiei a fost legat de accesul României la finanţare pentru proiecte strategice, inclusiv în zona de apărare şi securitate. În contextul actual, ţările care vor să îşi consolideze securitatea trebuie să fie capabile să construiască şi mecanisme moderne de finanţare. Nu putem vorbi despre rezilienţă, energie sigură, infrastructură critică sau industrie fără capital, proiecte mature şi parteneri credibili”, menţionează ministrul interimar al Finanţelor.
El precizeaăz că e un pas care poate reduce costurile de finanţare, poate creşte încrederea investitorilor şi poate deschide România către fonduri şi companii care au nevoie de un cadru predictibil, aliniat standardelor economiilor dezvoltate.