România, coșmarul persoanelor cu dizabilități: „Orașele românești nu sunt pentru oameni, ci pentru mașini”
O familie de români stabilită în Italia povestește calvarul prin care au fost nevoiți să treacă alături de copilul lor, Mihai, diagnosticat cu SMA1, nevoit să se deplaseze în scaun cu rotile, atunci când au venit pentru șase săptămâni în România.
Această familie a povestit pe Facebook dificultățile cu care s-a confruntat în șase săptămâni petrecute în România. „Orașele românești par gândite pentru mașini, nu pentru oameni”
Prima experiență neplăcută a fost la locul de joacă, unde oamenii, atât copiii, cât și adulții, au suferit de ”sindromul intrusului”.
”Locul de joacă. Prima oară când am ieșit cu Mihai în parcul din apropiere, aproape că am simțit o undă fizică de șoc. Senzația de stop-cadru a fost palpabilă. Toți copiii și toți părinții din parc (nu mai mult de 15 persoane) s-au oprit din activitățile lor. Sindromul intrusului l-a afectat într-atât, încât n-a vrut decât să plece de acolo. Și am plecat”.
Plimbarea prin oraș, o cursă cu obstacole pentru persoanele cu dizabilități
”Plimbarea în centru. Cea mai inconfortabilă diferență față de o plimbare în Italia (acolo unde locuim în restul anului) a fost lipsa de grijă a trecătorilor față de traseul lui Mihai. La 4 ani și jumătate, Mihai ghidează un cărucior electric care cântărește 90 de kg și care poate ajunge la 10 km/h. Îl ghidează printre obstacole, ocolind terase, încercând să depisteze din timp gropile și denivelările, proiectând un traseu mental pe următorii metri, astfel încât să evite bordurile și să abordeze cu grijă trecerile de nivel.
Ei bine, foarte, foarte puțini dintre trecătorii din România înțeleg asta și îi fac loc să treacă. Cei mai mulți văd un copil care trebuie să oprească, pentru că prioritate au adulții, nu? (Mulți nu înțeleg că nici opritul brusc al căruciorului de 90 de kg nu este posibil, la fel cum nici o mașină nu oprește exact în locul în care este acționată frâna)
Asta, cred eu, vine tot din lipsa de empatie. Din păcate, este o caracteristică a societăților din est și poate fi, dacă vreți, un simbol al întârzierii în civilizație”.
Femeia spune că în România persoanele cu dizabilități se chinuie să meargă pe trotuare înguste, pline de gropi și adesea ocupate de mașinile parcate, la pachet cu șoferii nerăbdători care conduc imprudent, toate acestea au reprezentat o altă problemă.
„Orașele românești par gândite pentru mașini, nu pentru oameni”
Familia spune că până și trecerea de pe un trotuar pe celălalt este un chin pentru persoanele cu dizabilități, cauzele sunt mereu aceleași, vechi și nerezolvate. Trotuarele sunt distruse, bordurile sunt prea înalte și mașinile sunt parcate până în gard, blocând complet accesul pietonilor.
”Traversarea străzii. Este un chin mental și apoi o acțiune panicardă. Orașele românești par gândite pentru mașini, nu pentru oameni. Străzile trebuie să fie late, iar trotuarele înguste, neîntreținute și pline de gropi. Și, eventual, pline de mașini parcate până în gard.
Trecerile de nivel de pe un trotuar pe altul sunt, de cele mai multe ori, absolut imposibile pentru un cărucior electric – fie bordura e prea înaltă și efectiv nu poate fi încălecată de roțile căruciorului, fie trecerea e prea abruptă și copilul are impresia că se duce în cap. Mihai a rămas de mai multe ori cu roțile suspendate, tocmai din cauza asta (și locuim într-un cartier în care tocmai ce s-au refăcut multe dintre trotuare – prost, fără niciun fel de grijă pentru acest aspect).
Având deci în vedere că este un chin coborârea și urcarea trotuarului, dar și faptul că în control este un copil de 4 ani și jumătate (părinții nu au absolut niciun control asupra device-ului), ne așteptam la ceva mai multă atenție din partea șoferilor (lucru cu care suntem obșinuiți în Italia)”, se mai arată postarea familiei de români.
Sursa: Ziare.com