România importă fructe și legume de miliarde de euro. Comerciații dau vina și pe cumpărătorii care preferă aspectul în detrimentul calității
România a cumpărat în 2025 fructe și legume de aproape două miliarde de euro. În afara faptului că nu producem suficient, mai există o problemă: mulţi clienţi preferă aspectul în locul gustului, aşa că magazinele se reorientează în cazul furnizorilor.
Cartofii din România sunt tot mai puţini pe tarabe. Importăm în jur de 55% din cât consumăm. Roşiile vin din Turcia, cartofii din Franţa, merele din Polonia şi strugurii din Italia sau America de Sud, în funcție de anotimp. Numai în ultimii ani, valoarea importurilor de legume a crescut cu peste 60%, iar la fructe vorbim de o creştere de 30 de procente. În 2025 am importat fructe şi legume de aprox 2 miliarde de euro, publică Observator.
Roşiile, cartofii, ceapa, ardeii şi morcovii, în topul importurilor
Aşa a evoluat valoarea importurilor de legume şi fructe, din 2021 şi până la final de 2025. La legume, am început cu importuri de 530 de milioane de euro şi le-am dublat. La fructe, de la 766 de milioane de euro, am depăşit un miliard. Cât despre cantitate, pentru legume avem o creştere de peste 15%, în ultimii ani. La fructe, cifra a rămas constantă, adică aproape un milion de tone pe an.
„Deficitul în balanţa comercială nu vine neapărat pe cantitatea de produse. Vine din preţul cu care sunt importate aceste produse”, a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii.
La fructe exotice, topul e dominat de banane și citrice. La cele care le producem și noi clasamentul este condus de mere, struguri şi pepeni.
„Anul acesta am fost afectaţi de îngheţ destul de mult. Ni s-a spus la supermarket să asigurăm o cantitate necesară, până în luna mai. Producţia noastră nu ne permite să ducem mărul până în mai”, a declarat Andrei Ionică, producător de fructe.
„Din Grecia, Franţa, Italia. În perioada asta nu se pot găsi fructe şi legume. Dar în perioada verii susţinem producătorii locali, atât cât putem”, a declarat Tudorel Neagu, proprietar aprozar.
În plus, mulţi clienţi cumpără în funcţie de aspect. Aşa că magazinele se adaptează.
„O parte din merele de Voineşti sunt afânate în interior. Le preferă pe alea care sunt crunchy la interior. Vinem ceea ce se cere pe piaţă pentru a putea supravieţui”, a declarat Tudorel Neagu.