Ambasadorul României în Spania salută decizia guvernelor celor două țări de a începe discuțiile pentru tratatul bilateral privind dubla cetățenie acordată românilor

Publicat: 23 11. 2022, 17:28
Actualizat: 23 11. 2022, 17:41
Premierul Nicolae Ciucă (s) și omologul său spaniol, Pedro Sanchez / FOTO - Captură video: Facebook

România şi Spania sunt de acord să înfiinţeze un grup de lucru în vederea analizării soluţiilor pentru acordarea dublei cetăţenii membrilor comunităţii române din Spania, se arată în declaraţia comună adoptată, miercuri, de premierii celor două țări, Nicolae Ciucă şi Pedro Sanchez. Anunțul a fost făcut cu ocazia primei şedinţe comune a Guvernelor de la Bucureşti şi Madrid, desfăşurată la Castellon de la Plana. Ambasadorul României în Spania, George Bologan, a salutat decizia, printr-un mesaj postat pe Twitter.

„Primul rezultat concret al primei ședințe comune de guvern este constituirea grupului de lucru pentru ca cetățenii români să nu fie obligați să renunțe la cetățenia română pentru a obține cetățenia spaniolă. Spania, de asemenea, susține necondiționat aderarea României la Schengen”, a scris diplomatul român, pe rețeaua de socializare.

„Guvernul Spaniei și Guvernul României își propun să înceapă să lucreze în vederea obținerii dublei cetățenii și acesta este un mesaj extrem de important. Subliniez că atunci când se va întâmpla acest lucru, și sigur se va întâmpla, România va fi al treilea stat din Europa cu care avem acest tip de alianță și acest tip de recunoaștere. Cred că e foarte important să lăsăm ministerele să lucreze și după aceea vom dezvolta această idee. Cred că mesajul pe care îl transmitem, de recunoaștere a contribuției comunității românești în țara noastră este extraordinar și vreau să le mulțumesc românilor care locuiesc printre noi”, a declarat Pedro Sanchez.

La rândul său, premierul român Nicolae Ciucă a afirmat că cei doi miniștri de Externe din România și Spania „au trudit” la ajungerea la acest acord, astfel încât să putem să începem negocierile tehnice pentru identificarea pașilor următori, iar românii care trăiesc în Spania să folosească dubla cetățenie.

„De asemenea, muțumesc românilor pentru modul în care s-au integrat, pentru modul în care s-au comportat și s-au integrat, cum fac cinste României. Suntem la a doua, chiar a treia generație în Spania. Este o dovadă a faptului că au reușit să se integreze, o dovadă a faptului că încă nu și-au pierdut identitatea românească și merită să primească acesat statut de dublă cetățenie. (…) Noțiunea de timp nu va fi una foarte îndepărtată. În momentul în care ministerele de linie trec la lucru, vor găsi procedura pentru a ajunge la o înțelegere într-un timp cât mai scurt”, a precizat Nicolae Ciucă.