România va ACTIVA mecanismul UE pentru dezastre naturale, ca să facă rost de bani pentru satele inundate din județele Suceava și Neamț
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a anunțat sâmbătă – prin intermediul unei postări pe Facebook – că, în contextul inundaţiilor din Suceava şi Neamţ, va fi activat mecanismul european RESTORE, creat special pentru cazurile de dezastre naturale majore.
Acest demers va permite alocarea rapidă a milioane de euro din banii europeni către zonele afectate, potrivit Agerpres.
„În calitate de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, voi activa mecanismul european RESTORE, creat special pentru cazurile de dezastre naturale majore (inundaţii, incendii sau furtuni). Este pentru prima dată când acest instrument va fi folosit în România şi el ne va permite să relocăm rapid milioane de euro din banii europeni către zonele afectate pentru a sprijini refacerea infrastructurii, a locuinţelor şi a micilor antreprenori din zonă”, a scris ministrul.
De asemenea, el a precizat că Guvernul va activa Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, prin care există posibilitatea ca România să acceseze sute de milioane de euro pentru reconstrucţia zonei, dar aceşti bani vor ajunge abia peste câteva luni, pentru că procesul este unul de durată.
Dragoş Pîslaru a mai anunţat şi un nou pachet de ajutor care va fi aprobat în Guvern, în perioada următoare, după finalizarea evaluării pagubelor.
Ministrul Proiectelor Europene a amintit că Guvernul a alocat imediat sume de până la 30.000 lei per familie şi au fost dislocate toate efectivele necesare de intervenţie şi ajutor, de la medici şi pompieri, până la ambulanţe şi elicoptere.
„Din prima clipă a declanşării inundaţiilor, prim-ministrul Ilie Bolojan, ministra Mediului Diana Buzoianu, secretarul de stat Raed Arafat şi ceilalţi colegi implicaţi au depus toate eforturile pentru a pune la adăpost vieţile omeneşti şi pentru a minimiza efectele acestui regretabil dezastru. Mai departe, ne vom asigura că pagubele materiale vor fi remediate şi reconstrucţia zonei va începe imediat. Atât sufleteşte, cât şi profesional, am fost din prima clipă şi voi rămâne în continuare alături de familiile greu încercate din aceste zone. În final, vreau să le mulţumesc adevăraţilor eroi ai zilei – salvatorii şi voluntarii care au intervenit în teren, punându-şi chiar propria viaţă în pericol pentru salvarea celor aflaţi în primejdie”, a subliniat Pîslaru.
El a acuzat, însă, că au fost şi persoane care s-au „urcat cu bocancii” pe suferinţa oamenilor pentru a câştiga capital electoral.
„Cum să nu ajuţi cu absolut nimic în dezastrul inundaţiilor din Neamţ şi Suceava: aduni nişte clanuri de interlopi; chemi televiziunile să te filmeze; intri pe live-uri pe TikTok ca să te vadă fanii murdar de nămol; te urci cu bocancii pe durerea şi suferinţa oamenilor doar-doar reuşeşti să câştigi şi tu nişte capital electoral”, a mai scris ministrul.
Acesta nu a dat nume, dar liderii suveraniști Călin Georgescu (fost candidat la alegerile prezidențiale) și George Simion (președintele AUR) au vizitat, vineri, zonele calamitate din orașul Broșteni,
Călin Georgescu lansase o chemare către „tot poporul român”, pentru mobilizare generală în sprijinul sinistraților din Broșteni-Suceava.
Așa cum a anunțat, a venit în mijlocul oamenilor, unde a fost primit cu deja obișnuita scandare „Călin Georgescu, președinte!”.