Românii își anulează rezervările în perioada minivacanței de Paști în Bulgaria

Publicat: 14 04. 2021, 11:18
Coasta Mării Negre. Foto: YouTube

Rezervările făcute pentru sectorul turistic din Bulgaria în perioada minivacanței de Paști sunt anulate de tot mai mulți români.

Vacanţele de Paşte în Bulgaria sunt anulate

Potrivit g4media.ro, nu există în acest moment reguli clare pentru intrarea în Bulgaria a turiștilor din Uniunea Europeană și din terțe state de la 1 mai 2021.

Cerința impusă pentru că străinii să între în Bulgaria este să prezinte un test PCR negativ sau să stea în carantină, care poate fi anulată dacă este prezentat un test negativ în termen de 72 de ore. Guvernul bulgar nu a fost de acord cu apelurile hotelierilor și operatorilor din turism pentru a suportă costul testării turiștilor străini, așa cum fac alte țări.

Sunt deschise doar trei puncte de frontieră: Giurgiu-Ruse, Calafat-Vidin şi Vama Veche-Durankulak. Unele puncte de frontieră, de pe Dunăre, funcţionează ocazional, doar pentru transportul de marfă, altele, precum cele terestre din judeţul Constanţa (Lipniţa-Kainardja şi Dobromir-Kruşari) sunt închise.

În aprilie și mai, peste 800 de zboruri către aeroporturile din Varna și Burgas au fost anulate, a anunțat concesionarul Fraport. Acest lucru va duce la noi pierderi financiare pentru cele două aeroporturi de la Marea Neagră, care au raportat anul trecut o scădere cu 80% a numărului de pasageri.

Zborurile anulate cu turiști sunt din Germania, Republica Cehă, Slovacia, Austria, Polonia și Israel. Pentru Aeroportul Varna, au fost anulate 450 de zboruri, iar pentru Burgas – 350.

Comisia Europeană nu a introdus încă un certificat electronic unic de călătorie pentru a asigura trecerea frontierei fără probleme pentru persoanele cu vaccin, cu anticorpi după trecerea prin boală, sau cu test PCR negativ.

ANAT: România poate încerca redeschiderea turismului după modelul Greciei

„România ar trebui să urmeze exemplul Greciei, prin acţiuni concrete, prin predictibilitate, dar şi prin promovare, care trebuie începută în forţă de pe acum, pentru a avea asigurat un viitor bun pentru turismul de incoming. Doar astfel putem crea premisele relansării turismului. Turismul reprezintă o industrie de interes naţional, iar incoming-ul înseamnă export de servicii”, spun cei de la ANAT.

La mijlocul lunii martie a sosit la Bucureşti ministrul grec al Turismului, Haris Teoharis, care a anunţat oficial că Grecia îşi va deschide sezonul turistic la 14 mai. „Ne dorim ca Uniunea Europeană să facă proceduri foarte rapide pentru a dezvolta şi a emite certificate verzi de sănătate”, a declarat ministrul Haris Teoharis.

Pentru o vacanţă de vară în Turcia, este necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test molecular PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2. La mijlocul lunii martie 2021, ministrul Turismului de la Ankara, Mehmet Ersoy, dădea asigurări că ţara sa face eforturi pentru a deschide turismul estival şi pentru cei care nu s-au vaccinat, în special turişti din Uniunea Europeană şi Marea Britanie.

În Malta şi Croaţia, condiţiile de intrare pentru turiştii români presupun prezentarea la frontieră, în ambele cazuri, a unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 48 de ore anterior intrării  în Croaţia şi cu maximum 72 de ore anterior intrării în Malta.