Rusia, acuzată că i-a „păcălit” pe luptătorii ucraineni de la Azovstal. Ce le-ar pregăti Putin, de fapt

Publicat: 18 05. 2022, 07:35

Luptătorii ucraineni care s-au predat la combinatul-fortăreață Azovstal ar putea fi judecați drept „criminali de război naziști”, la îndemnul parlamentarilor ruși.

Luptătorii ucraineni care s-au predat la Azovstal ar putea fi judecați drept „criminali de război naziști”, după ce li s-a spus că vor fi eliberați într-un schimb de prizonieri.

Rusia este acuzată că i-a mințit, când a anunțat că-i va preda pe ucrainenii care au luptat în Mariupol, dacă renunță la rezistență.

Membrii regimentului Azov au luptat cu dârzenie cu trupele ruse, dar au fost învinși.

Peste 250 de soldați ucrainei s-au predat, după săptămâni întregi de rezistență, în cea mai devastatoare bătălie de la începutul invaziei ruse a Ucrainei.

Apel pentru uciderea apărătorilor de la Azovstal

Totuși, Parlamentul rus va vota o rezoluție pentru a împiedica schimbul de „criminali naziști” și unii parlamentari cer chiar execuția ucrainenilor de la Azovstal.

Parlamentarul Vyacheslav Volodin a declarat că ucrainenii sunt „criminali de război, care vor fi trași la răspundere”. Un alt parlamentar rus, Leonid Slutsky, a cerut execuția trupelor ucrainene.

„Nu merită să trăiască după crimele monstruoase împotriva umanității, pe care le-au comis continuu împotriva prizonierilor noștri”.

Putin a garantat personal că prizonierii vor fi tratați conform standardelor internaționale și oficialii ucraineni vor fi dați la schimb pentru prizonierii ruși.

Agenția de presă TASS a transmis că un comitet rus îi va interoga pe soldați, mulți membri ai Batalionului Azov, ca parte a unei anchete a Moscovei, pentru probarea „crimelor regimului ucrainean”.

Mariupol, cea mai mare victorie a Rusiei în Ucraina

Capturarea Mariupolului este cea mai mare victorie a Rusiei în ofensiva demarată în 24 februarie 2022, sub egida „operațiunii speciale militare”.

Dar orașul-port este o ruină și Ucraina estimează că zeci de mii de oameni au pierit în urma bombardamentelor ruse.

Rusia a anunțat că cel puțin 256 de luptători ucraineni au predat armele, din care 51 sunt grav răniți.

În pofida victoriei proclamate de ruși, în Azovstal mai sunt încă luptători. Kievul nu a dorit să precizeze câți ucrainei mai sunt în combinat, dar a precizat că va organiza un schimb de prizonieri, după ce răniții vor fi stabilizați, scrie mirror.co.uk.