Rusia susține că a dejucat un atac terorist care viza o facilitate militară

Publicat: 15 04. 2022, 22:32
Sursa FOTO: wikimedia.org

Patru membri ai unei grupări militante islamiste au fost reținuți în regiunea Kaluga, la sud-vest de Moscova, a anunțat vineri, 15 aprilie, Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Rusia.

Potrivit sursei citate, unul dintre aceștia pregătea un ”atac terorist” împotriva unei facilităţi militare din regiunea respectivă, scrie agenția de presă oficială rusă TASS, citată de Yahoo News.

Cei patru presupuşi suspecţi arestaţi, potrivit FSB, sunt membri ai grupării Hay’at Tahrir al-Sham.

FSB mai spune că a descoperit o ascunzătoare la domiciliul unuia dintre ei în care a găsit componente ale unui dispozitiv exploziv improvizat, potrivit Interfax.

Serviciul Federal de Securitate nu a făcut publică identitatea suspecţilor arestaţi şi nici alte detalii ale operaţiunii în urma căreia cei patru au fost reţinuţi.