Scandal la IPJ Arad: O polițistă de 25 de ani, prinsă beată în timp ce aştepta să intre în serviciu / Cu o noapte înainte, ea participase la un party

Publicat: 10 10. 2023, 14:02
Foto caracter ilustrativ / Sursa: Facebook

O agentă din cadrul Poliției Arad a fost prinsă sub influența băuturilor alcoolice în timp aștepta să intre în serviciu. Cu o noapte înainte, ea participase la o petrecere. Șefii ei au deschis o cercetare disciplinară în cazul tinerei de 25 de ani.

După o petrecere la care ar fi participat sâmbătă noaptea, poliţista în vârstă de 25 de ani, ofiţer în cadrul Biroului Protecţia Animalelor, a fost supusă unui control inopinat cu etilotestul, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit publicației locale Aradon.

Poliţista era în drum spre muncă, pasager într-o mașină.

Tânără agentă este acum cercetată disciplinar

„În dimineața zilei de 8 octombrie a.c., în cadrul unui control efectuat de polițiștii Compartimentului Control Intern, la debutul unei acțiuni desfășurate pe raza de competență a orașului Sântana, a fost efectuată o testare cu aparatul alcooltest a polițiștilor care urmau să intre în serviciu. 

În urma testării, în cazul unei polițiste de 25 de ani, alcooltestul a indicat o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din cercetări, a reieșit că persoana în cauză nu a condus autoturismul spre sediul I.P.J. Arad, deplasându-se cu un autoturism condus de o altă persoană. În baza celor constatate, comanda IPJ Arad a dispus declanșarea cercetării disciplinare, pentru încălcarea prevederilor Legii 360/2002, privind Statulul polițistului și a Codului de etică și deontologie a polițistului”, se arată în comunicatul IPJ Arad.

Tânăra are o vechime de doi ani în Poliţie și este la prima abatere desciplinară.