Scandal la Ministerul Agriculturii! Un secretar de stat a plecat într-o vizită oficială în Ungaria cu documente false

Publicat: 05 04. 2021, 13:12
Actualizat: 05 04. 2021, 14:29

Un secretar de stat din cadrul Ministerului Agriculturii a călătorit într-o vizită oficială în Ungaria cu documente false privind motivul deplasării. Situația este cu atât mai gravă, cu cât motivațiile reale ale lui Antal Barabasi aveau legătură cu problemele fermierilor maghiari din Ținutul Secuiesc și cu o continuare a discuțiilor pe tema „produs în Mureș”, sub tutelă ungară.

Antal Barabasi a primit o invitație în limba mahiară din partea ministrului ungar al Agriculturii, Nagy Istvan, pentru data de 9 martie, scrie investigatoria.ro.

În document motivele deplasării sunt: evaluarea experiențelor rețelei de fermieri din Ținutul Secuiesc, evaluarea agricultorilor din județul Mureș, descrierea programelor RMGE ale Uniunii Agricultorilor Maghiari din România, prezentarea mărcii “Produs în Mureș” și dezbaterea posibilităților de colaborare pe viitor.

Documentul a fost tradus de Antal Noemi, traducător autorizat și transmis lui Antal Szabolcs Barabasi.

În Memorandumul oficial pe tema deplasării lui Barabasi în Ungaria sunt specificate, însă, alte motive, și anume “evoluțiile în domeniul agriculturii din România și Ungaria în anul 2020, inclusive acțiunile implementate de autoritățile române și ungare în acest sector în contextual pandemiei de COVID 19, pentru simplificarea modalităților de accesare a fondurilor europene de fermieri”.

Acolo este precizat și faptul că discuțiile se vor concentra pe măsurile de sprijin acordate de guvernul român și guvernul maghiar producătorilor grav afectați de pandemia de COVID.

În Ordinul care permite vizita oficială în Ungaria a secretarului de stat se specifică același lucru: întâlnirea Barabasi-ministrul Agriculturii din Ungaria are ca temă „evoluțiile în domeniul agriculturii în România și Ungaria și măsurile de sprijin implementate de autoritățile române și ungare în acest sector în contextual pandemiei de COVID-19”.

Acuzații: fals în acte publice

Drept urmare, nimic despre motivele invitației speciale din partea părții maghiare nu este cuprins în documentele pe care Barbasi le-a avut asupra lui în Ungaria, justificative pentru deplasare.

Aprobarea unor astfel de documente reprezintă o infracțiune și vorbim despre fals în acte publice.

MAE nu a primit invitația în limba maghiară, iar memorandumul nu a fost semnat și aprobat de MAE și de premierul României, conform procedurilor.

Dincolo de infracțiunea de la minister, discutăm despre o procedură pe linie diplomatică.

Pentru că ministrul ungar al agriculturii, Nagy Istvan, a trimis o invitație în maghiară unui secretar de stat vorbitor de … maghiară, nu ministrului Agriculturii, într-o limbă de circulație internațională, pe care amândoi să o poată înțelege!

Barabasi a plecat fără probleme în Ungaria pe 9 martie cu documente falsificate la el și fără mandat, deși pleca în numele Guvernului României! Surse din minister spune pentru publicația citată că la întâlnirea din Ungaria au luat parte și câțiva membri ai Asociației Agricultorilor Maghiari din Ținutul Secuiesc.