Scenă incredibilă pe aeroportul din Köln: doi ROMÂNI, filmați când alergau pe pistă după un avion Wizz Air. Cum au ajuns acolo

Publicat: 24 11. 2025, 12:25
Actualizat: 24 11. 2025, 13:11
Doi români, filmați când alergau pe pistă după un avion Wizz Air

Vineri, pasagerii care se aflau pe aeroportul din Köln au fost martorii unei scene incredibile: doi români au reușit să ajungă pe pistă și alergau după un avion Wizz Air care se pregătea să decoleze. Aeronava urma să zboare spre București.

Cu toate că porțile de îmbarcare erau, deja, închise, iar pilotul avionului pornise motoarele, românii au crezut că merită să forțeze situația în speranța că vor fi primiți la bord.

Cum au ajuns românii pe pistă

Potrivit publicației germane Bild, bărbații sunt doi români, în vârstă de 28, respectiv 47 de ani. Ei au spart geamul unui buton de urgență și au activat mecanismul care deschidea o ușă de acces către pistă.

Imaginile încărcate pe mai multe rețele de socializare îi prezintă pe cei doi români alergând după un Airbus al companiei Wizz Air. Ei fac semne în disperare către cabina piloților cerând oprirea aeronavei.

Într-un final, românii au fost zăriți de un angajat al aeroportului care i-a oprit înainte ca aceștia să se apropie periculos de mult de avion. La scurt timp, a intervenit și Poliția Federală germană, iar pe numele celor doi a fost deschis un dosar penal.

„Confirmăm că vineri seara doi pasageri, după ce au trecut de controlul de securitate, au obținut acces neautorizat pe platforma aeroportului printr-o ieșire de urgență. Cei doi au fost opriți de angajații aeroportului și predați Poliției Federale.

Aeroportul Köln/Bonn a demarat proceduri legale. Securitatea aeriană şi traficul nu au fost afectate”, au transmis reprezentanții aeroportului.

În cele din urmă, zborul Wizz Air Koln – București a decolat doar cu o întârziere provocată de acest incident neobișnuit.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Românii din Germania, surprinși de legile „ciudate” din această țară. Ce reguli stricte trebuie să respecte pentru a nu primi amenzi usturătoare

În timp ce Bolojan îngheață pensiile românilor, Germania le crește. De ce se poate Berlin și nu la București