Schimbări majore în calculul PENSIILOR. Procente de creștere, în funcție de vârstă și stagiu de cotizare

Publicat: 04 10. 2023, 08:20
Schimbări majore în calculul pensiilor / Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ

Prof. univ. dr. Doina Pârcălabu, fost președinte al Casei Naționale de Pensii, a explicat la Antena 3 despre modul în care vor fi calculate pensiile conform noilor reguli stipulate în legea pensiilor.

Ministrul de Finanțe a declarat recent că, potrivit unui proiect de lege, pensiile ar urma să crească în medie cu 16%.

Cu toate acestea, unele pensii vor înregistra creșteri de peste 30%, chiar fără a ține cont de inflație. Aceste calcule au fost realizate de către experți, având la bază noile formule de calcul pentru pensii.

„Observăm că unele pensii vor crește cu procente de până la 30%, în timp ce altele vor înregistra variații diferite. Există și cazuri în care pensiile nu vor suferi modificări, pornind de la numărul total de puncte. Principiul fundamental este ca niciun venit să nu fie diminuat, astfel încât aceste pensii vor rămâne la nivelul actual”, a declarat prof. univ. dr. Doina Pârclălabu.

În consecință, bărbații ar putea beneficia de creșteri mai semnificative, datorită stagiului complet de cotizare care pornește de la 30 de ani. Conform noilor calcule, persoanele care s-au pensionat între 2001 și 2008 vor înregistra creșteri de până la 20,67%, în funcție de data nașterii și a pensionării.

Cei născuți între ianuarie și martie 1944 și pensionați între ianuarie și martie 2007 pot obține o creștere de până la 24%, datorită ajustărilor la stagiul de cotizare. De asemenea, persoanele născute între iulie și septembrie 1946 și pensionate între ianuarie și iulie 2010 ar putea înregistra creșteri de pensie de până la 30%.

În toamna anului 2010, s-a modificat indicele de corecție, iar astfel procentul de creștere al pensiilor ar putea varia între 13% și 28%. În plus, în 2015 s-a atins numărul maxim de ani de cotizare pentru bărbați, respectiv 35 de ani, ceea ce ar putea duce la o creștere de până la 30%.

„Pe de altă parte, femeile pot beneficia de o creștere de până la 12%, deoarece stagiul de cotizare pornește de la 25 de ani”, a adăugat fosta șefă a Casei Naționale de Pensii.