VIDEO | Colegiul Național „Școala Centrală”, de la pensionul domnesc de fete la Zoia Kosmodemianskaia (DOCUMENTAR)

Publicat: 05 08. 2022, 21:30

This browser does not support the video element.

Colegiul Național „Școala Centrală” este o instituție de învățământ preuniversitar din București, care a funcționat de-a lungul vremii sub mai multe denumiri. Inițial, Școala Centrală a fost instituția dedicată educației fetelor din elita bucureșteană.

Aflată pe strada Icoanei din sectorul 2, se numără printre cele mai vechi școli din București. În prezent, clădirea se află pe lista monumentelor istorice din Capitală.

Pensionatul Domnesc de Fete, așa cum se numea la vremea respectivă, a fost înființat pe baza actului semnat în anul 1851 de domnitorul Barbu Știrbey. Școala a fost deschisă oficial în data de 20 noiembrie 1852.

Amânarea deschiderii școlii, mai bine de un an, a fost cauzată de căutarea unei clădiri adecvate pentru noua instituție și amenajarea ei, dar și pentru că personalul primei școli de fete înființată de stat a fost selectat cu atenție.

Printre primele 13 bursiere care au început cursurile, în anul 1853, se remarcă nume importante ale vremii, precum fiica lui Scarlat Ghica, fiicele logofeților Florescu și Iancu Ralet, Marghiloman, Lahovary, Leurdeanu, Crețeanu.

În anul 1864, Școala Centrală a fost transformată într-o școală secundară, de 5 ani. Prima directoare a fost Ana Iacobsen, a cărei țară de origine era Rusia.

Astfel, a fost pusă piatra de temelie a actualei Școli Centrale, care a avut sediul inițial la Casa lui Manuc, Casa Turnescu și unul dintre palatele familiei Ghica. Asta până când s-a realizat un sediu special pentru instituție.

Lucrările propriu-zise ale noului sediu au început abia în anul 1890, așa cum este înscris peste poarta de intrare din curtea interioară. Acestea au avut loc după planurile arhitectului Ion Mincu.

El este considerat părintele stilului de arhitectură neoromânesc, iar clădirea Școlii Centrale se numără printre primele clădiri construite de Ion Mincu în noul stil ce se va dezvolta pe parcursul primelor decenii ale secolului al XX-lea, fiind și construcția cea mai amplă a arhitectului.

Are la bază o concepție clasică, care amintește de imaginea și formele regulate, simetrice, ale unor ansambluri de mănăstiri de la sfârșitului secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, cum ar fi Mănăstirea Hurezi din Oltenia și Mănăstirile Antim și Văcărești din București.

Arhitectul a realizat clădirea cu mai multe elemente distinctive pentru stilul neoromânesc, cum ar fi brâul sculptat din ceramică sau ancadramentele decorate ale ferestrelor.

Planul colegiului a fost realizat în formă dreptunghiulară și este compus din patru aripi, cu parter și etaj, dispuse simetric în jurul unei curți interioare. Circulația și accesul în încăperi se fac printr-o suită de coridoare largi care înconjoară curtea interioară.

În partea din spate a curții se afla un amfiteatru, iar la etaj se afla internatul. Curtea interioară este mărginită la parter de o suită continuă de arcade în acoladă, sprijinite pe colonete de piatră. Mai mult, zidul de deasupra arcadelor este tapisat cu ornamente florale realizate din ceramică colorată.

Fațadele clădirii sunt împărțite în două registre, prin intermediul unui brâu plasat la nivelul planșeului dintre parter și etaj. Fațada principală are trei elemente majore distincte: un corp central cu intrarea și două pavilioane de colț, așezate în prelungirea aripilor laterale.

Liniile simple și suprafețele netede ale fațadelor sunt înviorate de câteva profile și accente. Printre acestea, colonada curții interioare cu toată decorația sa, apoi pe fațada principală, brâul median făcut din faianță policromă, lintourile ferestrelor și lanțul continuu de arcușoare sprijinite pe console de teracotă smălțuite verde de sub streașină.

Mai mult, pe fațadă sunt inscripționate numele unor mari personaje ale istoriei naționale, cum ar fi Clara Doamna, Doamna Chiajna, Elena Rareș, Elena Cuza și Carmen Sylva.

Între 1916-1918, în timpul ocupației germane și austriece, Școala Centrală a fost transformată în spital și apoi a devenit sediul Poștei. Ulterior, aceasta și-a reluat funcționalitatea.

În anul 1924, Școala Centrală a căpătat noua denumire de Școala secundară de Fete, gradul doi internat, iar în 1928 cea de „Maria Brâncoveanu”, soția domnitorului Constantin Brâncoveanu. Tot în același an, la inițiativa directoarei Elena Rădulescu-Pogoneanu și în prezența principesei Elena, mama viitorului rege Mihai, a principesei Olga a Greciei, a reprezentanților Președintelui Consiliului de Miniștri și a Ministrului Instrucțiunii Publice, s-au serbat 76 de ani de la întemeierea școlii.

Atunci a fost recunoscută activitatea Școlii Centrale. După pensionarea directoarei, la conducerea școlii a ajuns, pentru o perioadă de un deceniu, Elena Malaxa. Cu ajutorul soțului său, aceasta a întreprins lucrări de modernizare și consolidare, astfel corpul de clădire amenajat în incintă ca locuință pentru directoare a devenit o bibliotecă.

Aceasta cuprindea mai multe săli de lectură pentru profesoare și pentru eleve. Tot sub conducerea Elenei Malaxa, școala și-a recăpătat vechiul nume, „Școala Centrală de Fete”. În anul 1948 însă, autoritățile comuniste i-au interzis Elenei Malaxa dreptul de a profesa.

Școala și-a schimbat denumirea de-a lungul timpului, astfel că a devenit un „Liceu de Fete”, ulterior „Școala Medie Mixtă Zoia Kosmodemianskaia”. În 1953, liceul s-a transformat în „Școala Medie nr.1”, dată de la care a funcționat într-un regim mixt.

Începând din 1956, timp de 46 de ani, școala a purtat numele de „Zoia Kosmodemianskaia”. Modelul sovietic de organizare a fost preluat și de învățământ, astfel că durata studiilor era de 10 ani, iar sistemul de notare de la 1 la 5.

În timpul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, școala s-a conformat ordinelor vremii și a dispus de două ateliere, unul de confecții textile și unul de cusut covoare. Ulterior, după înlăturarea regimului comunist, liceul și-a recăpătat numele și a devenit „Școala Centrală”.

Printre elevele Școlii Centrale se numără și multe personalități cunoscute precum scriitoarele Zoe-Dumitrescu Busulenga, Lucia Demetrius, actrițele Ana Cartianu si Oana Pellea sau Smaranda Gheorghiu, militantă feministă, poetă și exploratoare.

Prima reconsolidare și restaurare importantă a Școlii Centrale a avut loc în anul 1977, după marele cutremur, iar aceasta s-a realizat după planurile originale. Galeria școlii a fost conservată, fiind cea mai întinsă și mai frumoasă lucrare de acest tip din țara noastră.

Tot atunci a fost refăcută și zugrăveala cu roșu pompeian, culoarea care constituie o particularitate a arhitectului Ion Mincu, inspirată din călătoriile sale de studii la Pompei.

Pe toată înălțimea, peretele a fost vopsit cu un roșu cald, ale cărei tonalități pompeiene s-au completat cu soclul negru. Până în anul 2020, clădirea a mai trecut prin două lucrări mari de restaurare, iar multe dintre detaliile realizate de Ion Mincu s-au pierdut.