Scumpiri fără precedent la pompă. Benzina se apropie de 10 lei pe litru
Prețul benzinei continuă să urce și se apropie de pragul psihologic de 10 lei pentru un litru, după o perioadă marcată de scumpiri succesive la pompă.
Benzina a ajuns la un nou nivel record, iar distanța până la pragul de 10 lei pe litru devine din ce în ce mai mică. Media națională pentru benzina standard a ajuns la 9,88 lei pe litru, iar în unele stații prețul afișat este deja de 9,97 lei.
La ora 7:00, prețul mediu național al benzinei standard 95 era de 9,88 lei/litru, în creștere de la aproximativ 9,83 lei în ziua precedentă. Prețurile observate în cele peste 1.700 de stații monitorizate variau între 9,65 și 9,97 lei pe litru, potrivit datelor PretCarburant.ro. Un plin de 50 de litri a ajuns astfel să coste, la prețul mediu, aproximativ 494 de lei.
Cât ar costa un plin dacă benzina ajunge la 10 lei
Pragul de 10 lei pe litru are și o puternică încărcătură psihologică. Pentru o mașină cu un rezervor de 50 de litri, un plin ar ajunge să coste 500 de lei, în timp ce pentru un rezervor de 60 de litri factura ar urca la 600 de lei. Pentru șoferii care folosesc zilnic mașina, efectul este și mai vizibil. Chiar și o creștere de câteva zeci de bani pe litru poate însemna, cumulat pe parcursul unei luni, cheltuieli suplimentare semnificative.
Scumpirea carburanților nu îi afectează însă doar pe proprietarii de autoturisme. Costurile mai mari cu benzina și motorina se pot resimți în transporturi și în activitățile economice dependente de transportul rutier.
Șoferii trebuie să țină cont că prețurile afișate la pompă nu sunt identice în toată țara. Acestea pot varia în funcție de companie, localitate, stație și tipul carburantului.