”Se impune anchetarea și chiar reținerea lui Destroy Lonely pentru tentativă de omor”, cere un expert antidrog, după incidentul de la „Beach, Please!”

Publicat: 13 07. 2025, 13:22
sursa foto: captura video

Expertul antidrog, Cătălin Țone, spune că rapperul american Destroy Lonely ar trebui reținut și anchetat pentru tentativă de omor, după ce un adolescent de 15 ani a ajuns la Terapie Intensivă pentru că a fost încurajat și chiar împins, potrivit victimei, de artist să sară de pe scena festivalului „Beach, please!”. „Am crezut că mor”, a afirmat copilul de pe patul de spital.

„M-a prins pe un capăt de spenă, undeva în margine. El tot m-a îndrumat să sar, eu m-am dat în spate i-am spus clar că nu vreau. Şi la un moment dat, mă ia de hanorac şi mă tot împinge cumva. Când am căzut, am crezut că mor. Nu am mai avut aer, am rămas fără aer. Şi nu ştiu. Am crezut că dacă nu o să primesc ajutor aici vor fi ultimele clipe”, a povestit tânărul.

Băiatul de 15 ani s-a ales cu o contuzie pulmonară, o leziune pe ficat și la unul dintre rinichi, precum și răni la umăr și la picior. Acesta va avea nevoie de mai multe săptămâni de recuperare.

„Consider că se impune anchetarea și chiar reținerea lui Destroy Lonely, pe numele real, Bobby Wardell Sandimanie III, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art, 32 alin. (1), raportat la art. 188 alin. (1) din Codul penal constând în accea că l-a împins pe adolescent de pe scenă și acesta este în stare gravă la ATI. Este certă determinarea individului de a-l convinge pe adolescent să sară apoi, când acesta nu se conformează, îl apucă de hanorac și îl împinge clar cu mâna stângă în zona spatelui. Relevant în cauză este certificatul medico-legal prin care trebuie să se constate dacă i-a fost pusă viața în pericol .Și dacă nu e 188, poate fi 193 sau 194, CP”, este de părere expertul antidrog Cătălin Țone.

De asemenea, mama tânărului, prezentă și ea alături de fiul ei la festival, este decisă să depună plângere împotriva artistului american.

Reamintim că băiatul de 15 ani a ajuns pe scenă, după ce a anunțat că vrea să fie alături de unul dintre artiștii preferați, Destroy Lonley. Astfel că, rapperul american i-a îndeplinit dorința. La final, acesta l-a îndemnat să coboare direct de pe scenă.

„Tu o să sari! Am nevoie de tine să sari înapoi între fani! Eşti pregătit?”, l-a întreabat Destroy Lonely, iar ulterior l-a împins, conform victimei.

Organizatorii au spus că nu vor mai colabora pe viitor cu rapperul american.

„Sperăm să se recupereze cât mai repede și ne pare foarte rău că i s-a întâmplat așa ceva. Am încercat să luăm legătura cu el și cu părinții lui, vrem să îi sprijinim cu orice au nevoie. Condamnăm gestul lui Destroy Lonely și credem că a fost iresponsabil ce a făcut, cu atât mai mult cu cât are mulți ani de experiență și multe concerte și ar trebui să aibă un alt comportament. Nu dorim să mai colaborăm vreodată cu acest artist”, a spus Selly.

Autorul recomandă:

David Măruță s-a cuplat cu fiica unui celebru chef din România. Primele imagini cu cei doi la Beach, please!

Controale ANPC la festivalul „Beach Please”: Au fost date amenzi pentru produse alterate, diferențe la gramaj și proceduri nesigure