Sean Penn și Leila George divorțează după un an de căsnicie. Ce spunea starul din „Mystic River” într-un talkshow: „Am avut o nuntă COVID…”

Publicat: 18 10. 2021, 23:00
Actualizat: 18 10. 2021, 23:23
Actrița australiană Leila George divorțează de celebrul actor Sean Penn, după un an de căsnicie. / Foto: Profimedia

Actrița australiană Leila George divorțează de celebrul actor Sean Penn, după un an de căsnicie.

Leila George, o actrița australiană, a înaintat actele de divorț, vineri, 15 octombrie, la Curtea Superioară din Los Angeles, scrie The Independent.

Inițial, site-ul de scandaluri din lumea mondenă TMZ a anunțat că Sean Penn și Leila George s-au despărțit.

Actorii s-au căsătorit în 2020, în ceea ce Penn a numit „o nuntă COVID”.

„Mă refer la faptul că am avut un oficial municipal pe Zoom și noi eram acasă, cu cei doi copii ai mei și fratele ei și ne-am căsătorit în acest fel”, a povestit Penn, în timpul unei apariții online în cadrul Late Night cu Seth Meyers.

Nunta a avut loc pe 30 iulie 2020, a anunțat Penn în emisiunea lui Meyers.

George este fiica actorilor Vincent D’Onofrio („Full Metal Jacket” – 1987 – regia: Stanley Kubrick) și Greta Scacchi. Actrița a jucat în „Animal Kingdom” (TNT) și în „Western The Kid” (2019), regizat chiar de tatăl ei, D’Onofrio. Starul a mai putut fi urmărit în „Mother, May I Sleep with Danger?” (2016), un remake al filmului cu același nume din 1996.

Penn a jucat recent în producția „Flag Day” (lansată în SUA în august), pe care a și regizat-o.

Sean Penn este unul dintre cei mai prolifici actori de la Hollywood, cu două Premii Oscar în palmares pentru Cel mai bun actor în rol principal: „Mystic River” – 2003 și „Milk” – 2008.