Ședințe la PSD și PNL, luni, pentru a discuta formula unică de premier, înainte de a merge la Cotroceni

Publicat: 22 11. 2021, 08:51
Marcel Ciolacu | Foto - Eduard Vînătoru - Mediafax

PSD şi PNL au luni, înaintea consultărilor de la Palatul Cotroceni, şedinţe ale forurilor de conducere pentru a discuta formula unică de premier pentru formarea viitorului Guvern, care ar urma să fie votat de Parlament joi, transmite Agerpres. Propunerile de premier sunt Marcel Ciolacu din partea PSD şi Nicolae Ciucă din partea PNL.

Astfel, cele două partide vor analiza cele două variante de Guvern convenite în cadrul negocierilor, una cu premier PSD şi cealaltă cu premier PNL, urmând ca apoi să stabilească, de comun acord, cine va fi premierul care va conduce Executivul în prima parte a sistemului prin rotaţie.

PSD, PNL, UDMR şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale ar urma să semneze luni acordul politic pe baza căruia va funcţiona coaliţia de guvernare. Potrivit preşedintelui PSD, la discuţiile de duminică, „s-au uniformizat lucrurile” în ambele variante – cu premier PSD şi cu premier PNL.

„Am finalizat toată structura politică a Guvernului. (…) PSD merge cu cele două variante (în şedinţa conducerii partidului – n.r.) şi vom vedea luni cu ce variantă şi cu ce vot ies de la colegii mei. (…) Asta înseamnă negocieri. Vom vedea pe urmă cum închidem acest lucru în cele o oră sau două până mergem la Cotroceni.(…) Joi, România va avea un Guvern”, a spus liderul PSD, Marcel Ciolacu, după negocierile cu PNL şi UDMR de duminică.

Întrebat cum se va face împărțirea ministerelor, dacă va fi paritate între PNL şi PSD, liderul social democrat a precizat că nu s-a intrat în niciun detaliu referitor la creșterea sau diminuarea numărului de ministere.

La rândul său, ministrul interimar al Apărării, Nicolae Ciucă, a declarat duminică: „Am finalizat toate activităţile care vizau formarea Guvernului. Suntem în măsură să mergem luni cu o propunere de premier. Am convenit să avem o propunere unică de premier. Am lucrat cele două variante, atât cu o formulă premier PSD, cât şi una PNL. Urmează până mâine dimineaţă să stabilim şi să avem o formulă unică”.

El a menţionat că ministerele Transporturilor şi Finanţelor, precum şi secretarul general al Guvernului revin, în principiu, partidului care nu va da premierul.

Hunor: Guvernul va avea două ministere noi

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a informat că Guvernul va avea două ministere noi – unul în zona economică, pentru turism şi antreprenoriat, şi unul pe zona socială, pentru familie şi tineret, care este necesar având în vedere problemele demografice cu care se confruntă România, pentru care trebuie găsite politici publice eficiente.

„Mâine (luni – n.r.) mergem la consultări la preşedinte, la ora 12,00, spunând că avem program de guvernare, avem structura Guvernului cu două ministere nou-înfiinţate şi avem acordul politic pentru funcţionarea coaliţiei. Deci, totul este pregătit: majoritatea, program de guvernare, structură de Guvern, pentru a exista un Guvern începând de joi”, a declarat Kelemen Hunor.