Senatorul PNL Eugen Pîrvulescu, trimis în judecată de DNA, după ce ar fi încercat să obțină subiectele pentru examenul de ocupare a funcțiilor la Ambulanța Teleorman

Publicat: 04 01. 2022, 15:44
Eugen Pîrvulescu / Facebook

Senatorul PNL Eugen Pîrvulescu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat de folosire a influenţei şi divulgare de informaţii secrete de servicu. Procurorii spun că omul politic ar fi încercat să obțină subiectele probei scrise și să influențeze concursul pentru ocuparea de posturi la Serviciul de Ambulanță Teleorman.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis marţi, în sarcina lui Eugen Pârvulescu căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

  • folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,
  • divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată.

„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada 28 mai – 20 iunie 2021, inculpatul Eugen Pîrvulescu și-ar fi folosit influența pe care o avea în calitate de președinte al unei filiale de partid aflat la guvernare, pe lângă o persoană – președinte sau, după caz, membru în comisiile de concurs constituite de conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman, solicitându-i în mod repetat, atât direct cât și prin intermediar, să elaboreze și să-i remită, seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai-iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical și șofer autosanitară II”, se arată în comunicatul DNA.

De asemenea, spun procuoririi DNA, inculpatul i-ar mai fi cerut să-i favorizeze pe candidații indicați de el și la proba practică/interviu, cu scopul de a obține foloase necuvenite pentru aceștia din urmă (promovarea concursurilor și angajarea pe posturi remunerate).

După ce a intrat în posesia subiectelor, senatorul le-ar fi divulgat la doi dintre candidați

„După ce ar fi intrat în posesia seturilor de subiecte (care aveau caracter confidențial), inculpatul Eugen Pîrvulescu le-ar fi divulgat, prin intermediari, la doi dintre candidații care participau la concursul pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical, concurs care nu s-a mai finalizat, fiind întrerupt de procurorii anticorupție”, se mai arată în comunicatul DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.