Sfaturi utile pentru crescătorii de BUJORI. Cum se îngrijesc aceste plante, în luna martie, pentru a avea flori mari, frumoase și parfumate
Dacă ești crescător de bujori, e bine să știi că acum, la început de primăvară, trebuie să aplici un îngrășământ natural pentru a avea ulterior niște flori mari și frumoase, dar mai ales parfumate.
Așadar, în luna martie, este important să aplici un fertilizant natural pe bază de compost, cenușă de lemn bogată în potasiu sau făină de oase, cu un conținut mare de fosfor.
Ceaiul de compost sau macerat de urzică este recomandat pentru ca plantele să crească și să reziste cât mai mult. Îngrășământul se presară la baza plantei și se evită contactul direct cu tulpinile acesteia.
După aplicare, se udă bine pentru ca nutrienții să poată pătrundă în sol. Pentru ca rezultatele să fie și mai bune, fertilizarea se repetă și la începutul lui aprilie.
Atenție, însă, înainte de a aplica vreun tratament, trebuie curățată zona din jurul bujorilor. Frunzele uscate și resturile vegetale trebuie îndepărtate, astfel încât să previi apariția bolilor.
Solul se afânează ușor în jurul rădăcinilor, fără să le rănești, și se aplică un strat subțire de compost sau gunoi de grajd bine descompus pentru îmbunătățirea fertilității solului.
Horticultorii recomandă aplicarea unui îngrășământ echilibrat, care să fie bogat în fosfor și potasiu, pentru a obține niște flori mari și sănătoase.
De asemenea, pentru a preveni apariția bolilor fungice, poți stropi preventiv bujorii cu un fungicid pe bază de cupru. Acesta ajută la prevenirea petelor negre, dar și a mucegaiului cenușiu, notează spynews.ro.
De asemenea, mai poți folosi și o soluție de bicarbonat de sodiu pentru a elimina ciupercile. Se adaugă o linguriță de bicarbonat la un litru de apă și, pentru a întări imunitatea plantelor, este recomandată o infuzie de coada-calului.
În această perioadă, bujorii nu au nevoie de udare excesivă, fiind esențial, totuși, să menții solul moderat umed.
Florile trebuie plantate într-un loc bine luminat. Mai exact, pentru ca florile lor să fie mari și frumoase, e nevoie de minimum șase ore de soare pe zi pentru bujori.
FOTO – Captură video
CITEȘTE ȘI:
Copacul care aduce NOROC. Plantați-l în curte în aprilie și veți avea succes pe toate planurile