Sile Cămătaru A IEȘIT din închisoare, după ce judecătorii i-au admis cererea de eliberare condiționată: „Mi-am făcut pedeapsa, n-am treabă cu nimeni”
Interlopul Vasile Balint, cunoscut ca Sile Cămătaru, a ieșit din Penitenciarul Rahova. Magistrații de la Tribunalul București au admis cererea acestuia de eliberare condiționată, iar decizia este definitivă.
La fond, magistrații de la Judecătoria Sectorului 5 i-au acceptat lui Sile Cămătaru solicitarea de eliberare condiționată. (mai multe informații AICI)
Contestația procurorilor la hotărârea de admitere a cererii de eliberare condiționată formulată de Sile Cămătaru s-a judecat pe data de 16 aprilie, însă magistrații nu s-au pus de acord, astfel că procesul s-a rejudecat pe 24 aprilie, în complet de divergență.
„Soluția pe scurt: CU MAJORITATE DECIDE – (…) respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 698/20.03.2025 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 3043/302/2025. (…) cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia intimatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 24.04.2025”, au decis magistrații.
A existat și o opinie separată, forumulată de unul dintre judecători, dar decizia definitivă referitoare la admiterea cererii de eliberare condiționată a lui Vasile Balin a fost luată cu majoritate.
„JUDECĂTOR OPINIE SEPARATĂ – (…) admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 698/20.03.2025 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 3043/302/2025. Desfiinţează sentinţa penală nr. 698/20.03.2025 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi rejudecând în fond: În temeiul art. 587 alin. 2 C.pr.pen., respinge propunerea de liberare condiţionată a persoanei condamnate Balint Vasile, ca neîntemeiată. Fixează termen de reiterare a cererii la data de 11.09.2025. Măsura dispusă se comunică administraţiei locului de deţinere. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a intimatului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 24.04.2025. Document: Hotarâre 469/2025 24.04.2025”.
Sile Cămătaru a atașat o scrisoare a pastorului închisorii pentru a-i îndupleca pe judecători
Potrivit Hotărârii nr. 698/2025 din 20 martie 2025 a Judecătoriei Sectorului 5, Sile Cămătaru și-a motivat solicitarea de eliberare condiționată invocând probleme de sănătate.
Pentru a-i convinge pe magistrați, Vasile Balint a atașat și o scrisoare de la pastorul penitenciarului Rahova, unde acesta își execută pedeapsa.
„Avocatul ales al petentului solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri. În acest sens, depune la dosarul cauzei o promisiune de angajare, o sentință a Judecătoriei sectorului 5 București rămasă definitivă prin decizia Tribunalului București, din care rezultă că instanța învestită cu soluționarea cererii de liberare condiționată trebuie să țină cont și de zilele executate în condiții necorespunzătoare, scrisoare medicală din care rezultă că persoana condamnată suferă de boli grave, copie de pe certificatele naștere ale copiilor persoanei condamnate, nu în ultimul rând dovada că persoana condamnată are o fiică studentă la Universitatea de Drept, precum şi o caracterizare emisă de către pastorul unde petentul merge la acele prelegeri.
Precizează că la acest moment procesual, când (Vasile Balint – n.r.) mai are de executat zi la zi un singur an, apreciază că în raport de comportamentul corespunzător al petentului în mediul carceral se poate dispune liberarea condiționată”, s-a arătat, printre altele, în Hotărârea nr. 698/2025.
Citește și: