Simion, critic înaintea ședinței din Parlamentul României pentru aprobarea dislocării de forțe și echipament militar al SUA pe teritoriul României: ”Nu avem încredere în conducătorii mici pe care îi avem”
George Simion a făcut o serie de declarații, înainte de a participa la ședința din Parlamentul României pentru aprobarea dislocării de forțe și echipament militar al SUA pe teritoriul României. Liderul AUR a transmis că, în primul rând, Nicușor Dan ar trebui să se asigure de protecția fiecărui român.
George Simion: ”Criticăm niște decizii luate pe genunchi”
Simion a subliniat că nu poate avea încredere în ”conducătorii mici” pe care România îi are și pe care liderul AUR îi condieră responsabili pentru anularea alegerilor din decembrie 2024.
”Criticăm niște decizii luate pe genunchi. Nu este vorba de micile învârteli pe care le fac politicienii dâmbovițeni, este vorba de destinul unei națiuni. Este regretabil felul în care au ales să se comporte.
Până în acest moment, acea hârtie clasificată a fost văzută doar de 64 de parlamentari. Se va vota online și unii votează fără să știe ce votează. Trebuie să avem garanția că niciun fir de păr al niciunui român nu va fi atins de pericolul terorist.
Nu putem să votăm. Avem o datorie față de poporul român. Ei probabil au o datorie față de altcineva.
Nu votăm pentru că, până în acest moment, din totalul de 460 de parlamentari, doar 60 au consultat respectivul document, care nici măcar nu este în atribuția Parlamentului dacă este sub formă defensivă. Nu trebuie să alarmăm populația. S-ar putea să fie sub formă defensivă, sub formă de alimentare a avioanelor, dar s-ar putea să nu fie. De aceea nu vreau să risc.
O parte importantă a populației ne-a încredințat încrederea lor și suntem datori să respectăm jurământul pe care l-am făcut. Noi nu avem încredere în conducătorii mici pe care îi avem, care au anulat alegerile și s-ar putea să tranzacționeze inclusiv legitimitatea lor internațională cu participarea la un conflict care nu este al nostru”, a subliniat George Simion.
Liderul AUR a transmis că, după părerea sa, Nicușor Dan ar fi trebuit să se asigure de protecția românilor.
”Dincolo de diferite tranzacții (n.r. Nicușor Dan), trebuia să se asigure de protecția fiecărui român. Asta ne interesează. Mai departe putem să privim diferite alte aspecte și interese strategice ale României, dar în primul rând ne interesează ca niciun român să nu aibă de suferit. Aceasta este poziția AUR. Nu este o poziție antiamericană, antieuropeană, este o poziție românească”, a declarat Simion.