Simona Halep a scăpat „porumbelul” pe teren. Campioana și-a cerut imediat scuze

Publicat: 07 01. 2022, 13:45

Simona Halep a învins-o pe Viktorija Golubic, scor 6-2, 5-7, 6-4 și s-a calificat în semifinalele turneului WTA Melbourne Summer Set 1. Sub „dictatura” emoțiilor și presiunii, campioana a scăpat un cuvânt pentru care și-a cerut imediat scuze.

Simona Halep a declarat, la interviul de pe teren, că serviciul ei a fost „de rahat”, apoi și-a cerut scuze pentru cuvântul folosit, transmite digisport.ro.

„A fost foarte dificil. Nu am crezut cu adevărat că pot câştiga acest meci, dar am luptat până la capăt. Sunt foarte mândră de asta, pentru că în trecut am muncit foarte mult în sensul acesta. Tot creditul pentru ea, pentru contribuţia ei la acest meci frumos. Sunt fericită că am fost un pic mai puternică în final şi am putut să câştig acest meci. Înseamnă mult. Nimic nu a mers astăzi, serviciul meu a fost de rahat, trebuie să spun asta, îmi cer scuze pentru cuvânt, dar chiar aşa a fost.

Am luptat mult cu mine însămi azi, a fost dificil să-mi controlez emoţiile, dar ea m-a adus în această situaţie, a pus presiune pe mine şi mi-a fost greu să mă descurc. Dar dacă vrei să câştigi, nu trebuie să renunţi, asta am făcut astăzi şi sunt foarte fericită că am reuşit”, adeclarat Halep, la interviul pe teren.

Pentru un loc în finala primei competiții la care participă în acest an, Simona va lupta împotriva chinezoaicei Qinwen Zheng, sportivă în vârstă de 19 ani, clasată pe locul 126 în ierarhia WTA.