Sindicatul Europol, reacție după ce un deputat i-a chemat la raport pe polițiști pentru că i-au oprit fiul în trafic: „Este atât de simplu. Dai un telefon şi ai la picioare toţi şefii”

Publicat: 29 11. 2021, 22:13
Președintele Europol, Cosmin Andreica. Sursa foto: Europol

Președintele sindicatului Europol, Cosmin Andreica, a făcut o serie de comentarii referitoare la deputatul care i-a chemat la raport pe șefii Poliției Vrancea după ce fiul său a fost oprit de mai multe ori în trafic de agenții de la Rutieră.

Este vorba despre deputatul Ion Ștefan, fost ministru al Dezvoltării, care i-a certat pe șefii Poliției din Vrancea pentru că fiul său a fost oprit în trafic. Mai mult, el ar fi convocat o întâlnire în biroul prefectului județului, cu șefii Poliției, pentru a-i mustra pe aceștia, informează Antena3.

„Este atât de simplu. Dai un telefon şi ai la picioarele tale şefii Poliţiei, pe care cel mai probabil tot tu i-ai girat ca să ocupe acele funcţii. Dacă cetățeanul de rând stă frumos şi se înscrie la audiență, așteaptă să vadă dacă pe perioada pandemiei inspectorul şef sau şefii din Poliție acceptă sau nu acceptă să se expună pentru a discuta cu cetățeanul, iată că în cazul de faţă domnul Ștefan a fost rănit în orgoliul său şi în orgoliul fiului său pentru faptul că a fost oprit de Poliţie ca orice alt cetăţean şi i-a convocat pe şefii Poliţiei în biroul prefectului”, a spus Cosmin Andreica la Antena3.

Președintele Europol critică lipsa de reacție a ministrului de Interne

Totodată, președintele Europol se declară nemulțumit de faptul că ministrul de Interne, Lucian Bode, a intervenit rapid în cazul de la Giurgiu, când un polițist a cerut să primească un porc de Crăciun, dar nu a reacționat și în cazul din Vrancea.

„De asemenea, lipsa de reacţie ministrului Bode, care dacă pentru porcii zburători de la Giurgiu a reacţionat imediat la câteva ore şi a dispus cercetarea disciplinară a cinci agenţi de Poliţie care, atenție, nici măcar nu au semnat acele rapoarte, nu au fost înregistrați, nu au produs niciun fel de consecințe, a fost o glumă banală. Dacă în acel caz i-a zburat, vedem că în acest caz e nevoie de anchete. Așteptam cu mare interes să vedem pe cine mai zboară domnul Bode”, a spus Cosmin Andreica.