Situație inedită în Botoșani. Doi părinți au refuzat să își primească în casă fiul, după ce acesta a stat o lună internat în spital: „Să vină acasă sănătos”

Publicat: 29 12. 2021, 14:12
Sursa foto - caracter ilustrativ: Shutterstock

Un bărbat în vârstă de 52 de ani din județul Botoșani, care a fost rănit grav într-un accident rutier, nu a fost primit de părinți acasă după externare pentru că starea lui este doar ameliorată.

Bărbatul a fost lovit de o mașină și a stat o lună în spital, după care medicii au decis că acesta poate primi îngrijiri la domiciliu. Cu toate acestea, părinții acestuia spun că nu îi pot oferi îngrijirile de care are nevoie și le-au transmis medicilor de pe ambulanța ajunsă cu pacientul la poartă „să vină acasă sănătos”, informează Monitorul de Botoșani.

Accidentul a avut loc la jumătatea lunii noiembrie, iar bărbatul a fost internat la Spitalul Județean Botoșani cu mai multe fracturi, printre care și una de femur. El a fost operat de mai multe ori, iar acum starea sa s-a ameliorat și poate primi îngrijiri la domiciliu.

Din acest motiv, reprezentanţii secţiei de Ortopedie unde a fost internat i-au spus bărbatului că trebuie externat la domiciliu, unde să continue zilele de recuperare şi îngrijiri. Aceştia au luat legătura cu un frate de-al său, care ar fi fost de acord să se ocupe de externarea lui.

Bărbatul a fost dus acasă cu ambulanța

Pentru că este imobilizat din cauza fracturii de femur, bărbatul a fost adus la domiciliu cu o ambulanță. În acel moment, părinții bărbatului le-au spus medicilor de pe ambulanță că nu îl pot primi în casă.

„A fost o situaţie neplăcută. În cursul după-amiezii am primit o solicitare de la secţia de ortopedie pentru externarea unui pacient. Echipajul nostru a plecat la domiciliul bărbatului, au fost aşteptaţi de fratele pacientului, care a şi luat actele pe care le avea ambulanţierul, şi care i-a condus la adresa părinţilor, unde era şi adresa de domiciliu a pacientului.

Doar că părinţii au refuzat să îşi primească propriul copil, pentru că nu este complet vindecat. Ambulanţierul a stat peste două ore, cu motorul pornit, în faţa porţii, pentru a oferi condiţii, cât de cât, pacientului, însă s-a lovit de refuzul părinţilor. Din acest motiv pacientul a fost dus din nou la Urgenţe şi se caută o soluţie”, a declarat Nicuşor Curteanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.

Cum își explică părinții gestul

Mama bărbatului spune că acesta nu este recuperat total, așa că ar prefera ca fiul ei să revină acasă doar când va fi sănătos.

„El când a plecat de acasă era sănătos. Să îl externeze când e bine, nu când e bolnav, cum e acum. Să vină acasă sănătos. Să aibă grijă de el criminalul ăla cu maşina. Nouă nu ne-a spus nimeni că îl externează, nu am făcut nici focul în casă, nu îl putem lua aşa. Stă şi îngheaţă în ambulanţă, să îl ia înapoi la spital”, spune mama bărbatului.

Botoșăneanul spune că este mirat de gestul părinților săi, mai ales că atunci când lucra aducea bani în casă și chiar lemnele sunt cumpărate de el.

„Mă gândeam că am să dorm în patul meu în seara asta. Părinţii au spus să vin acasă sănătos, nu bolnav. Eu ce vină am că s-a izbit maşina în mine pe trecerea de pietoni? Cei de la spital au vorbit cu fratele. El mi-a luat buletinul, foile din spital, după care nu a mai răspuns la telefon. Părinţii nici nu au vrut să stea de vorbă cu mine. Eu le cumpăr lemne în casă, dau salariul în casă şi tot eu ies rău”, spune acesta.

Poliția a fost solicitată să intervină, însă părinții nu au putut fi înduplecați. Polițiștii le-au spus celor de la ambulanţă că nu-i poate obliga părinţii să îşi primească propriul fiu în casă. Pacientul se află în continuare în spital, până se va găsi o soluție pentru el.