Șofer de TIR, grav rănit după ce a intrat într-un copac de pe marginea unui drum județean din Teleorman

Publicat: 05 01. 2021, 22:35
Actualizat: 05 01. 2021, 22:45

Șoferul unui TIR a fost grav rănit, marți, după ce a intrat cu autovehiculul pe care îl conducea într-un copac de pe marginea Drumului Județean 504 (DJ 504), în comuna Olteni, județul Teleorman.

În urma impactului, conducătorul auto (în vârstă de aproximativ 50 de ani) a suferit multiple traumatisme, dar era conștient și cooperant și nu a rămas încarcerat. A fost preluat de o ambulanță și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Alexandria.

Detașamentul de Pompieri din Alexandria a intervenit la locul accidentului cu o mașină de stingere și una de descarcerare, iar Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) cu două echipaje medicale.

Pompierii au continuat misiunea, la fața locului, pentru asigurarea măsurilor PSI (prevenirea si stingerea incendiilor).

Femeie însărcinată în 9 luni, care plecase spre spital să nască, implicată într-un accident auto în Capitală

O femeie însărcinată în 9 luni, care plecase spre spital ca să nască, a fost implicată – luni seară – într-un accident auto în Capitală.

Nu se cunoaște, deocamdată, cine este vinovat pentru evenimentul rutier, dar din primele informații, unul dintre șoferii implicați circula dinspre bulevardul Tineretului către șoseaua Olteniței, iar cand a ajuns la intersectia cu șoseaua Viilor a acroșat un alt autoturism.

În urma impactului, femeia a fost rănită ușor, fiind transportată la Spitalul Universitar de Urgență. Conducătorii auto au fost testați, rezultatele fiind zero. Ambele sensuri de rulare a tramvaielor din zonă au fost blocate, fiind afectată linia 19.

Accident grav provocat de un șofer începător. Un taximetrist și-a pierdut viața (FOTO)

Un accident rutier s-a produs, luni, în municipiul Drobeta Turnu-Severin, pe strada Splai Mihai Viteazul. În urma impactului, un taximetrist în vârstă de 54 de ani și-a pierdut viața.

Potrivit martorilor, accidentul s-a produs după ce un tânăr șofer, aflat la volanul unui Mercedes, a pierdut controlul direcţiei din cauza vitezei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpa și vătămare corporală din culpa, polițiștii continuând verificărilor pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului.