Șofer de TIR român, arestat pentru CONTRABANDĂ cu țigări de 1.800.000 de euro
Un român a fost arestat după ce în camionul său au fost găsite 4 milioane de țigări de contrabandă. Valoarea capturii depășește 1,2 milioane de euro
„Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Dolj au organizat, în zona de competență, o acțiune specifică pentru combaterea infracționalității transfrontaliere.
Astfel, în jurul orei 19:15, colegii noștri au oprit pentru control, în apropierea fostului punct de trecere a frontierei Calafat-Vidin, un automarfar înmatriculat în România, condus de un cetățean român în vârstă de 48 de ani.
În urma verificării amănunțite a vehiculului, polițiștii de frontieră au descoperit în interiorul automarfarului un număr de paisprezece paleți care conțineau o cantitate impresionantă de țigarete.
Sursa foto: Politia Română
În urma inventarierii a rezultat un total de 4.000.000 de țigarete fără timbru fiscal, cu o valoare estimată la aproximativ 1.118.000 de euro” , spun reprezentanții Poliției de Frontieră Dolj.
Sursa foto: Politia Română
Automarfarul, semiremorca şi întreaga cantitate de ţigarete au fost reţinute în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Totodată, şoferul a fost arestat pentru 30 de zile, iar verificările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracționale și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.