Solistul trupei Green Day a anunțat că renunță la cetățenia americană, după scandalul legat de dreptul la avort din SUA

Publicat: 27 06. 2022, 21:40
Actualizat: 27 06. 2022, 21:50
Trupa Green Day / FOTO - Facebook

Solistul trupei Green Day, Billie Joe Armstrong, a anunțat în timpul unui concert că vrea să renunțe la cetățenia americană în urma deciziei Curții Supreme de Justiție a SUA de a anula cauza Roe vs. Wade, o decizie controversată care elimină dreptul constituțional la avort la nivel național.

Show-ul a avut loc pe stadionul London Stadium din Marea Britanie, iar artistul și-a exprimat frustrarea, folosind cuvinte obscene și anunțând mulțimea că renunță la cetățenie și se mută în Anglia.

El a continuat spunând că există „prea multă prostie în lume ca să mă întorc în acea mizerabilă țară”, înainte de a-și îndemna fanii să fie pregătiți pentru alte anunțuri.

„Nu vreau să mă întorc în America. Veți avea parte de mult mai mult de la mine în zilele următoare”, a mai spus cântărețul.

De altfel, Armstrong este doar unul dintre numeroșii artiști americani care s-au pronunțat în ultimele zile cu privire la anularea hotărârii Roe vs. Wade, potrivit Mediafax, care citează CNN.

La Festivalul Glastonbury din Marea Britanie, mai mulți artiști, printre care Phoebe Bridgers, Billie Eilish, Kendrick Lamar și Olivia Rodrigo, au ținut să condamne decizia Curții Supreme de Justiție.