Sorin Chiriță, „mâna dreaptă” a Gabrielei Firea: „Am fost surprins că nu am apărut în caracatița lui Nicușor Dan din campania electorală. Și-a dorit să rămân în echipa lui” | VIDEO EXCLUSIV

Publicat: 06 12. 2022, 12:00

This browser does not support the video element.

Sorin Chiriță, fost city manager al Capitalei, omul care s-a ocupat de foarte multe proiecte în mandatul Gabrielei Firea, a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” că Nicușor Dan l-a vrut în echipa lui. Sorin Chiriță a explicat de ce l-a refuzat pe actualul primar.

„Da, Nicușor Dan s-a exprimat de mai multe ori că și-a dorit să rămân. Dacă vă uitați, în perioada preluării mandatului, eram trecut în planul acestuia de întâlniri în primele zile de preluare a mandatului.

Bineînțeles că am refuzat. Nu m-aș fi putut compromite, pentru că scopul meu nu era să rămân alături de o persoană fără viziune, o persoană care a dovedit incompetență pe parcursul anilor (…)

Eu am avut o cooperare foarte bună cu Gabriela Firea, am lucrat împreună pentru București. Dânsul a candidat pe anti-sistem, a promis altceva, nu puteam eu să rămân, care am lucrat cu Gabriela Firea, mandat de care sunt mândru, și să spun că lucrez invers față de ce făcusem”, a declarat Sorin Chiriță în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:

Sorin Chiriță a explicat apoi de ce Nicușor Dan nu l-a inclus în celebra caracatiță din campania electorală.

„Nicușor Dan a făcut nenumărate sesizări, de toate felurile, inclusiv la acțiuni pe care le-am luat inclusiv eu”

„Nicușor Dan împreună cu echipa dânsului au făcut nenumărate sesizări, de toate felurile, inclusiv la acțiuni pe care le-am luat inclusiv eu, în calitate de administrator public al Capitalei.

E adevărat, am constatat și eu că nu am apărut în acea caracatiță, și asta m-a surprins și pe mine pe parcursul întregii campanii electorale. Nu cred că m-a omis, eu cred că a fost cu intenție, tocmai pentru a face această ofertă de a rămâne mai departe, probabil cineva a conștientizat că nu are experiența necesară și poate din dorința mea de a mă agăța de o funcție să accept această propunere”, a mai declarat Sorin Chiriță.