Sorin Cîmpeanu: Bursele de performanță și de merit sunt pentru cei mai buni. Noi stimulăm competiția și învățarea

Publicat: 05 01. 2022, 19:41
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu / Mediafax Foto, Alexandru Dobre

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat miercuri la Antena 3, că majorarea pragului mediilor pentru acordarea burselor de merit pentru elevi au fost făcute pentru a  stimula competiția și învățarea. El a precizat că fondul de bursă a crescut de patru ori față de anul 2020.

„Deci numărul beneficiarilor burselor de merit a crescut de trei ori. Unde este tăierea? Fondul de bursă a crescut de patru ori față de 2020 de la 270 de milioane plătiți exclusiv din bugetele primăriilor la peste un miliard plătit de la bugetul de stat. Unde este scăderea?

De la cuantum derizoriu pe care elevii îl cunosc foarte bine ,în multe situații din păcate rușinos, îl calific, de 4 lei pe lună, 6 lei pe lună, 10 lei pe lună burse în anul 2020 la un cuantum de 500 lei bursa de performanță, de 200 lei bursa de merit, de 150 lei bursa de studiu și de 200 lei bursa socială. Unde este scăderea? De la 6 lei, 10 lei la 500 lei”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul afirmă că este aproape imposibil ca peste 50% din elevii români să medii de peste 8.5, considerând irelevant sistemul de evaluare.

„53% dintre elevii români a luat printr-un sistem de evaluare irelevant note peste 8.50. Dacă dumneavoastră și elevii mă convingeți pe mine că starea învățământului din România este atât de bună încât mai mult de jumătate 53% sunt elevi de top, v-aş ruga să ne uităm în Franța, în Germania, Statele Unite, în Marea Britanie cam câți elevi sunt clasificați ca fiind de top.

Dacă avem mai mult de jumătate elevi de top, de geniu care merită bursă de merit înseamnă că nu avem nicio problemă și stăm mai bine decât orice alt sistem de educație din această lume. Nimeni nu are peste 50% elevi de top!”, a afirmat el.

Cîmpeanu a precizat că acest sistem de burse are menirea să-i premieze pe cei mai buni elevi ai țării și totodată pentru a stimula competiția și învățarea.

Gândiți-vă că 347.000 de elevi care vor beneficia de bursa înseamnă 1 din 4, adică 25%. Bursele de performanță și de merit sunt pentru cei mai buni. Noi stimulăm competiția și învățarea! Pentru toți ceilalți există bursă de studiu, bursa socială, bursa profesională, bursa bani de liceu, există burse pentru toată lumea. Doar că meritul trebuie să fie definit într-un sens corect nu putem da curs acestei solicitări de a da burse de merit pentru mai mult de jumătate din elevii României.

Ministrul a afirmat că nu va promova un sistem pe principiul „comunist” – „dați mai puțin ca să ajungă la toată lumea”

„Nu sunt și nu voi fi, cu orice preț, adeptul principiului comunist dați mai puțin ca să ajungă la toată lumea! Practic, se solicită să revenim la bursele acela de 6 lei, 8 lei pe lună ca să primească fiecare elev bursă de merit și să spunem că 6 lei pe lună este bursă de merit. Nu asta nu am să o fac”, a conchis ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu la Antena 3.