Sorin Oprescu află, peste o săptămână, dacă procesul de corupție se suspendă sau se judecă în octombrie – UPDATE

Publicat: 16 09. 2021, 09:46
Actualizat: 16 09. 2021, 11:47
Sorin Oprescu, la Curtea de Apel București, după termenul din 9 septembrie 2021. Foto: Ionuț Mureșan

Magistrații se vor pronuța pe data de 23 septembrie dacă dosarul mitei lui Sorin Oprescu va ajunge la Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru clarificarea unei chestiuni de drept sau dacă procesul intră în faza dezbaterilor pe 14 octombrie.

UPDATE: Curtea de Apel București a amânat, joi, pronunțarea pe acest capăt de cerere pentru data de 23 septembrie.

„Amână pronunţarea asupra cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, formulată de apelantul-intimat-inculpat Popa Bogdan-Conrel, pentru data de 23.IX.2021.
Data pronunţării 16/09/2021”, se arată în minuta CAB.


Știrea inițială:

Curtea de Apel București stabilise, înițial, pronunțarea pentru joi, după ce la ultimul termen de judecată, din data de 9 septembrie, avocata lui Bogdan Popa – fost director al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, dar și fost șef al Centrului de Cultură „Palatele Brâncoveneşti” – a depus o cerere de sesizare a CJUE.

Dacă cererea va fi admisă, ar putea dura ani până când CJUE va da o soluție. Dacă cererea va fi respinsă, procesul continuă pe data de 14 octombrie.

La ce întrebare vor avocații să răspundă CJUE

Avocata lui Bogdan Popa vrea sesizarea CJUE pentru a fi lămurit înțelesul și limitele faptei de spălare de bani.

Potrivit legislației, spălarea de bani se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 12 ani și este definită în felul următor: „schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei”.

Avocata lui Bogdan Popa vrea să afle de la CJUE dacă sintagma „în scopul ascunderii” este o faptă ilicită care să atragă sancțiunea pentru spălare de bani. La bani s-a referit și Sorin Oprescu, la ieșire din sala de judecată, întrebat fiind cum justifică suma de 25.000 de euro ce ar fi fost găsit în autoturismul său în noaptea flagrantului.

Solicitarea, venită pe ultima sută de metri în dosarul lui Sorin Oprescu, a surprins-o pe președinta completului de judecată, jud. Daniela Panioglu: „De ce trebuie să o discutăm în complet de divergență?”.

De a fost chemat un al treilea magistrat să îl judece pe Oprescu

Apelul lui Sorin Oprescu și al celorlalți inculpați se judecă în complet de divergență (format din trei judecători). Asta după ce doi magistrați care formau inițial completul de judecată – jud. Daniela Panioglu și jud. Valentin Mihai – nu s-au pus de acord asupra soluției. Astfel, un complet separate al Curții de Apel a hotărât ca un al treilea magistrat – jud. Claudia Jderu – să încline balanța.

Judecătoarea Claudia Jderu este cea care a soluţionat pe fond dosarul finanţării ilegale a campaniei din 2009 în care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au primit 8 ani, respectiv 5 ani de închisoare cu executare. „O blestem să simtă copiii ei ce simt copiii mei”, a fost reacţia Elenei Udrea după aflarea deciziei.

Potrivit DNA, de la finalul anului 2013, Sorin Oprescu a condus un grup infracţional organizat, constituit de directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul municipalităţii.

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, bani care ar fi provenit, conform DNA, din acte de corupţie.