Spitalul Regional Craiova poate intra în faza de ȘANTIER. Proiectul tehnic și amenajarea terenului au fost finalizate
Proiectul Spitalului Regional de Urgență Craiova a parcurs deja două etape, respectiv proiectul tehnic și amenajarea terenului. Acum urmează construcția și dotarea cu echipamentele importante și ulterior mai există un pachet care va finaliza proiectul, care are o valoare de circa 750 de milioane de euro. O parte din bani sunt europeni, iar alții vin din împrumut de la Banca Europeană de Investiții, conform Mediafax.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus, marți, că Spitalul Regional de Urgență Craiova va fi extrem de complex și va avea 20 de săli de operație. Ministrul a participat la ceremonia de semnare a contractului pentru lucrările principale ale clădirii.
Urmează Spitalul Regional Iași
Faptul că orașul Craiova este centru universitar va asigura excelența serviciilor, consideră ministrul.
„Partea de resursă umană calificată care urmează să lucreze în aceste instituții medicale este esențială, iar Craiova, prin faptul că este un centru universitar puternic medical, are o universitate de medicină și farmacie recunoscută la nivel național și internațional, reprezintă garanția că aceste noi clădiri, care însumează peste 200.000 de metri pătrați, 20 de săli de operație, o clădire extrem de complexă, nu discutăm doar de valoarea în bani, discutăm și despre complexitatea ei din punct de vedere al serviciilor medicale pe care le poate oferi, Universitatea este garanția că acest spital va fi operat de profesioniști de cel mai înalt nivel”, a spus Alexandru Rafila.
Ministrul speră că până în vară se va putea semna și pentru Spitalul Regional de Urgență din Iași.